Ipocrizia liderilor USL dă pe afară atunci când vor să dea replica unei părţi a presei (nu foarte mare), care le spune fie că sunt hoţi, fie că sunt slabi la minte (e bun eufemismul domnului Antonescu).

Invariabil, abordarea acestor politicieni este de genul: sunteţi vânduţi puterii, cum să atacaţi nişte bieţi oameni aflaţi în opoziţie, presa ar trebui să fie critică la adresa puterii şi aşa mai departe. Ar trebui, odată pentru totdeauna, să doborâm acest mit de pe piedestalul de făţărnicie pe care s-a cocoţat. Baronii locali ai PSD-ului şi PNL-ului sunt, de fapt, la putere! Şi nu de azi de ieri, ci într-o formă perpetuată, de mai bine de 20 ani. A fi la putere înseamnă să poţi fura din banul public. Până acum câţiva ani, era vorba doar despre banul public din bugetul de stat, redistribuit cu generozitate şi discreţionar către toţi curtenii şi mesenii cu blazon corespunzător. Acum este vorba şi de banii europeni. Traficaţi cu la fel de mult tupeu. Odată misiunea încheiată, traficanţii se vor fi şters la gură cu mâneca de mătase a cămăşii, şi vor fi vorbit despre greutatea şi lipsa de farmec a vieţii în opoziţie.

Această tipologie este reprezentată perfect de domnul Liviu Dragnea. Un om plimbat pe la televiziuni de ştiri în calitate de expert în descentralizare exact când România riscă să se trezească cu finanţarea europeană blocată şi din vina imputabilă Consiliului Judeţean Teleorman pe care îl conduce. Un om curajos, care nu-şi pleacă genunchii în faţa atacurilor. Probabil că în momentul în care ridică găleţile cu euro doar îi flexează un pic. Un om care are o reşedinţă, poate nu comparabilă, dar construită în stilul ranch-ului răposatului Michael Jackson. Un om al cărui socru ameninţă verbal ziariştii că scoate puşca. Ce mai, un adevărat european care merită să se ocupe de banii europeni! Povestea domnului Dragnea şi a tupeului său, aparent