Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Licitatie de 4,4 milioane de euro la ApaVital, disputata de doua firme

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 16 iunie 2011 ·

Doua firme au depus oferte financiare la una dintre cele mai mari licitatii organizate de SC ApaVital SA. Este vorba de reabilitarea sistemului de distributie a apei potabile pe 16 strazi din oras, pentru care se bat Hidroconstructia Bucuresti si Vega 93 Galati. Lucrarile pe care ApaVital SA incearca sa le faca presupun inlocuirea a aproximativ 5.800 de metri de conducte magistrale cu diametrul intre 500 si 1.000 de mm. Primele sapaturi urmeaza sa fie facute pe: strazile Costachescu, Asachi, Lascar Catargi, Codrescu, Aurora, Pacurari, Golia, Pantelimon, Ghica Voda, Petru Poni, Octav Bancila, bulevardul Carol I si in zona Green Park.

Licitatia, vizand lucrari de peste 4,4 milioane de euro, a fost contestata de doua ori de o firma de apartament din Bucuresti. E vorba de SC Electrica Serv, campioana a contestatiilor pe tara. Numai anul trecut, reprezentantii firmei in cauza au depus la Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC) 116 plangeri. Dintre acestea, 46 au fost neintemeiate, iar restul, au decis expertii CNSC, sunt fie intemeiate, fie partial indreptatite. Faptul ca firma, cu sediul social intr-un apartament din municipiul Bucuresti, este una care are drept scop doar blocarea licitatiilor desfasurate de autoritatile locale o dovedeste si numarul mare de plangeri depuse de la inceputul anului. Conform CNSC, reprezentantii societatii au depus pana acum nu mai putin de 80 de contestatii.

Cum oficialii CNSC au dat dreptate firmei in doua randuri, sefii ApaVital SA au fost nevoiti sa modifice anumite prevederi ale caietului de sarcini si sa reia procedura. Potrivit sefilor ApaVital, ofertele vor fi departajte in functie de pretul cel mai bun (40% pondere) si numarul cat mai redus de intreruperi ale apei pe parcursul lucrarii (60%). "Lucrarile vor dura in jur de 30 de luni si vor inlocui sau solutiona prin devieri parti din sistemele de

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 2 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 11 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°