Universitatea Cluj a ocupat la finalul sezonului locul 8, dar este posibil să joace în Europa League pentru că Poli nu a obţinut licenţa, iar Dinamo are nişte datorii neachitate. "U" a demarat o campanie importantă de achiziţii: Eduard Nicola, Sebastian Achim şi Lukasz Szukala au fost deja prezentaţi, iar Marinescu şi Galamaz sunt pe lista studenţilor. Ultimul nume apărut pe această listă este Eric de Oliveira, brazilianul fiind cel care a confirmat interesului lui "U". "Ştiu că «U» Cluj mă doreşte, însă n-am primit nicio ofertă concretă, care să însemne salariu, condiţii şi aşa mai departe. Am vorbit şi cu oamenii din conducerea clubului meu şi nici ei n-au primit nimic oficial. Sigur că mi-ar plăcea să merg la «U» Cluj, e un club foarte iubit în Ardeal, va avea un stadion de cinci stele. În plus, am înţeles că are planuri mari în sezonul care urmează. Se vorbeşte de o participare în Europa, de câştigarea Cupei, aşa că pentru mine ar fi un pas în faţă. Adevărul e că am nevoie de o schimbare după atâta vreme la Mediaş. Dacă oferta va fi bună atât pentru club, cât şi pentru mine, atunci voi pleca", a spus brazilianul pentru Ziua de Cluj.
Se pare că că jucătorul s-a interesat deja de la mai mulţi apropiaţi asupra zonelor în care şi-ar putea închiria un apartament în Cluj.
Eric a fost în atenţia mai multor echipe din Liga 1 încă din sezonul trecut. CFR, Steaua, Dinamo sau Rapid s-au interesat de situaţia brazilianului, dar acesta a preferat să rămână la Mediaş, potrivit prosport.
"U" a dat adevărate lovituri pe piaţa transferurilor sezonul trecut, când i-a adus la Cluj pe Claudiu Niculescu, Gabi Boştină, Adrian Cristea sau Octavian Abrudan.