Cea mai veche mentiune scrisa despre visin dateaza din anul 340 i.Hr, intr-o lucrare a lui Aristotel, in care este descrisa tehnica de inmultire a acestuia.
Visinul este un copac din aceeasi familie cu ciresul, dar este mai putin inalt, are frunze lucioase si dintate pe margini, flori albe si este cultivat pentru fructele sale globuloase, de culoare visinie, mai mult acre decat dulci.
In scopuri medicinale, de la visin se folosesc coditele fructelor, frunzele si scoarta ramurilor tinere. Coditele contin potasiu, derivati flavonici si tanin. Se folosesc in ceaiuri diuretice, sub forma de infuzie. Datarita taninului din compozitie, ceaiul de codite de visine are proprietati astringente, folosindu-se si in caz de diaree.
Frunzele de visin, bine uscate si maruntite, se folosesc, sub forma de decoct, prin fierbere, la foc mic, timp de 15 minute, pentru un ceai diuretic. Datorita iodului si potasiului din compozitie, ceaiul se foloseste si in tratarea afectiunilor cardiace si a diareei.
Ceai de codite, contra febrei
Scoarta bine uscata de pe ramurile tinere se fierbe, obtinandu-se un excelent ceai impotriva febrei. De altfel, ceaiul din scoarta de visin se recomanda, din cand in cand, si oamenilor sanatosi, in scopul prevenirii bolilor de rinichi.
E recomandat sa se consume visine atat proaspete, cand le este vremea, cat si congelate, deoarece contin o mare cantitate de potasiu, care contribuie la stabilizarea ritmului cardiac si la sanatatea pielii. Apoi, ajuta in boli de rinichi, stomac si ale cailor respiratorii, scad colesterolul, scad nivelul de acid uric din sange, ajutand astfel la prevenirea atacurilor de guta, detoxifica organismul, au actiune usor laxativa.
Contraindicatii
Nu trebuie insa exagerat, 200 de grame de visine pe zi fiind suficiente. Visinele trebuie consumate
