Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce sunt puţine tranzacţii cu apartamente: randamentele din chirii ajung cu greu la 6%

Publicat in Ziarul Financiar, joi 16 iunie 2011 ·

Dacă astăzi ai cumpăra un apartament în Bucureşti în aproape orice zonă a oraşului, iar mâine l-ai scoate la închiriere, randamentul anual obţinut ar atinge cu greu 6%, în euro, puţin mai mare ca un depozit bancar, arată o analiză a ZF.

Achiziţia unui apartament în vederea închirierii rămâne o afacere nu foarte profitabilă, la mai bine de trei ani de la începerea declinului pe piaţa rezidenţială, în condiţiile în care şi chiriile au scăzut cu valori apropiate, arată o analiză a ZF asupra chiriilor şi preţurilor solicitate pe site-ul anuntul.ro.

Randamentele ce pot fi obţinute variază între 4,8% şi 6,0%, calculate ca raport dintre valoarea chiriilor anuale şi pre ţul de achiziţie în cartiere precum Militari, Rahova, Unirii sau Pante limon, fără a ţine cont de fondurile necesare pentru întreţinerea în timp a apartamentului, impozitul pe veniturile din închiriere, de 12% sau 16%, sau eventualele costuri cu dobânzile în cazul achiziţionării apartamentului prin credit.

Datele de la Cadastru arată că în primele patru luni ale anului numărul de tranzacţii a crescut cu aproape 10%, dar se menţine departe de maxime.

Potrivit estimărilor consultanţilor, la nivelul Capitalei însă pentru mai puţin de jumătate dintre apartamentele închiriate se înregistrează contract la Administraţiile Financiare. Astfel, în Bucureşti sunt înregistrate oficial circa 80.000 de contracte de închiriere a imobilelor (apartamente, spaţii comerciale, terenuri sau alt gen de clădiri), în condiţiile în care consultanţii apreciază că doar locuinţe sunt închiriate circa 130.000 de unităţi.

Randamentul mic obţinut astfel din închirierea unui apartament poate reprezenta o explicaţie pentru faptul că numărul de tranzacţii rămâne scăzut, în condiţiile în care cumpără doar cei care au cu adevărat nevoie şi nici măcar toţi aceştia.

"La chiria pe care o dau pentru apartame

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Doi angajați ai ambasadei Israelului, uciși în apropierea Muzeului Evreiesc din Washington

Ziua Constanta acum 37 minute
Doi angajați ai ambasadei Israelului în Statele Unite au fost uciși în apropierea Muzeului Evreiesc din Washington DC, miercuri seară, unde avea loc un eveniment. Doi angajați ai ambasadei Israelului în Statele Unite au fost uciși în apropierea Muze

Grecia Cutremur de 6 grade în largul insulei Creta. Autoritățile elene, în alertă maximă

Ziua Constanta acum 19 minute
Un cutremur cu magnitudinea 6 s-a produs joi în largul coastei insulei Creta, în Grecia, a anunțat Centrul German de Cercetare pentru Geoștiințe (GFZ). Un cutremur cu magnitudinea 6 s-a produs joi în largul coastei insulei Creta, în Grecia, a anunța

Accident „grav” la ceremonia de lansare a unei nave de război din Coreea de Nord / „Unele secţiuni ale fundului navei de război au fost zdrobite” / Kim Jong Un acuză un „act criminal cauzat de neglijenţă absolută”

G4Media acum o ora
Un „accident grav” a avut loc în timpul unei ceremonii de lansare la apă a unei nave de război nord-coreene, a anunţat joi agenţia oficială de presă a ţării, liderul Kim Jong Un făcând referire la un „act criminal”, transmite News.ro. Susține G4Medi

Bitcoin a atins miercuri un nou maxim istoric, depăşind recordul anterior din ianuarie

News.ro acum 3 ore
Bitcoin a urcat miercuri la un nou maxim istoric, depăşind recordul stabilit în luna ianuarie. Preţul criptomonedei fanion a crescut cu 2%, ajungând la 108.955,10 dolari, potrivit datelor furnizate de Coin Metrics. În cursul zilei, bitcoin a atins c

CCR dezbate astăzi contestația depusă de George Simion la alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum 37 minute
Curtea Constituțională a României va analiza, joi, la ora 10:00, contestația depusă de liderul AUR George Simion privind anularea alegerilor câștigate de independentul Nicușor Dan, conform Agerpres. Ulterior, în eventualitatea respingerii cererii de

Roberta Metsola, mesaj după întâlnirea informală cu preşedintele ales Nicuşor Dan

G4Media acum o ora
Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a postat miercuri noapte un mesaj pe platforma X după întâlnirea informală pe care a avut-o miercuri seara cu preşedintele ales al României, Nicuşor Dan, transmite Agerpres. Susține G4Media. Click

Horoscop pentru joi, 22 mai 2025. Revelațiile vor veni în avalanșă pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 54 minute
Berbec Ar fi minunat daca ai reusi astazi sa te ocupi numai de treburi usoare. Ziua este favorabila meditatiei in locuri sfinte, dialogului interior si analizării vieții tale. Revelațiile vor veni in avalanșă, fapt pentru care este bine să le notezi

Rusia doboară 23 de drone ucrainene care vizau Moscova

Mediafax acum 34 minute
Serviciile de urgență au fost mobilizate în zonele în care au căzut resturi în urma acestor doborâri, a declarat primarul Serghei Sobyanin pe Telegram, potrivit AFP. Principalele aeroporturi ale capitalei – Șeremetievo, Domodyedovo și Vnukovo – și-a

Radu Drăguşin şi colegii săi de la Tottenham au primit trofeul Ligii Europa / 1-0 cu Manchester United în finală

G4Media acum o ora
Radu Drăguşin şi colegii săi de la Tottenham Hotspur au primit medaliile de câştigători ai Ligii Europa şi trofeul, miercuri seară, la Bilbao, după finala cu Manchester United, scor 1-0, transmite News.ro. Susține G4Media. Click AICI pentru a redire

Primarul din Alba Iulia spune că într-o secție de vot au fost inversate scorurile lui Nicușor Dan și George Simion: „Vreau să îmi exprim scuzele sincere”

HotNews acum 11 ore
Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a declarat, miercuri, într-o postare pe Facebook, că în finala prezidențială de duminică Nicușor Dan „a pierdut” 350 de voturi din cauză că în Secția de votare nr. 42 din oraș „s-a produs o inversare

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/17°
Iasi
acum

17°
joi

12°/26°
vin.

12°/25°
sâm.

12°/17°
dum.

9°/12°
Constanta
acum

19°
joi

14°/23°
vin.

14°/18°
sâm.

16°/22°
dum.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

12°/23°
vin.

12°/19°
sâm.

8°/16°
dum.

8°/10°
Timisoara
acum

16°
joi

13°/22°
vin.

14°/21°
sâm.

9°/15°
dum.

5°/18°