Noua achiziţie a Oţelului Galaţi, braşoveanul Alex Benga, a împlinit, ieri, 22 de ani, transferul la campioana României fiind un cadou la care nici măcar n-a îndrăznit să viseze. Luni seară, fostul petrolist se afla în studioul emisiunii „Campionii”, de la Nova TV Braşov, şi vorbea relaxat despre planurile sale la Petrolul, după doar o oră, a fost anunţat prin telefon să se prezinte la antrenamentele formaţiei gălăţene. “Ieri a fost o zi infernală pentru mine. Mi-a sunat telefonul ca la gară. Mulţi oameni au dorit să îmi transmită diferite mesaje. Îmi spuneau că am făcut o greşeală prin venirea la Oţelul, că nu o să joc, însă Galaţiul este provocarea vieţii mele. Ştiam că există un interes din partea Oţelului pentru mine, însă nu aş fi crezut că acesta se va materializa atât de repede. Ştiu ca cei din Ploiesti, în special fanii, sunt dezamăgiţi de modul în care au evoluat lucrurile. M-am ataşat şi eu în ultimii doi ani de ei, dar sper să mă înţeleagă. Vreau să mulţumesc Petrolului pentru tot ce mi-a oferit în ultimii doi ani”, a declarat Benga.
Braşovul visează încă la Benga
Deşi clubul de sub Tâmpa consideră, în continuare, că Benga este jucătorul Braşovului şi se judecă cu acesta la comisiile ligii şi federaţiei, fotbalistul a explicat motivele pentru care a ajuns la Petrolul. „În vara anului 2009, cei de la Braşov au considerat că nu fac faţă rigorilor Ligii I şi am fost împrumutat pentru un sezon la Petrolul. M-am adaptat repede, am jucat constant şi am ajuns un jucător de bază al echipei. Am întâlnit un antrenor deosebit în persoana domnului Vivi Răchită, care a avut încredere în mine, a mizat pe jucători tineri şi am reuşit să cresc în valoare. La finalul împrumutului, printr-o conjunctură favorabilă, am devenit jucător liber de contract şi am ales ce era mai bine pentru mine. Am semnat pe încă un sezon cu Petrolul. Pentru un jucător tânăr, e