Un nou conflict este pe punctul de a lovi fotbalul mondial, dupăce au apărut zvonuri conform cărora FIFA urmăreşte creştereanumărului de meciuri interţări. Echipele naţionale ar urma să joace17 partide pe an, ceea ce nemulţumeşte marile cluburi.
La două săptămâni după ce a fost reales în fruntea FIFA, Blattereste pe punctul de a declanşa un nou scandal din cauza principiilorsale. Federaţia pe care o conduce doreşte ca numărul meciurilordintre echipele naţionale să fie mai mare, şi anume 17 anual, încondiţiile în care în prezent reprezentativele fiecărei ţări potjuca maximum 12 partide. Deşi reprezentanţii FIFA au infirmat că aravea un astfel de obiectiv, au recunoscut totuşi că s-au purtatcâteva discuţii în acest sens.
Se ajungela 86 de meciuri pe sezon!
Marile cluburi europene nu prea gustă "gluma", fiindcă odatăaprobată o asemenea iniţiativă, ea îi va afecta cel mai mult pejucătorii lor, care ar putea fi nevoiţi să joace într-un singursezon chiar şi 86 de meciuri în toate competiţiile! Conform TheGuardian, cel mai vehement a fost un membru marcant din cadrulAsociaţiei Cluburilor Europene (ECA), organizaţie apărută în urmapresiunilor exercitate de G-14, grupul celor mai importanteformaţii ale Europei. "Este o idee stupidă, împotriva căreia vomlupta. O naţională nu are nevoie de atâtea partide într-un an", aspus acesta.
Unul dintre cei 17 jucătoricare au bifat toate meciurile (38) din sezonul trecut de PremierLeague, Florent Malouda, a evoluat şi în 11 partide pentruFranţa!
61 de meciuri a jucat Messi în toatecompetiţiile sezonului 2010-2011, dintre care şase amicale pentrunaţionala Argentinei
Un nou conflict este pe punctul de a lovi fotbalul mondial, dupăce au apărut zvonuri conform cărora FIFA urmăreşte creştereanumărului de meciuri interţări. Echipele naţionale ar urma să joace17 partide pe an, ceea