Nimeni nu se gândeşte la o soluţie de compromis, care să facă din demiterea preşedintelui nicio imposibilitate, dar nicio joacă de salon.

Nu ştiu cum de se mai suportă preşedintele Băsescu pe sine însuşi, dar eu în locul lui aş fi luat-o razna de mult. Să fii atâta amar de vreme obsesia zilnică a atâtor oameni - dintre care o jumătate te adulează fără rezerve, iar cealaltă jumătate te detestă fără rest - trebuie să fie cel puţin complicat. Complicat pentru el, păgubos pentru toată lumea. Căci iată, nicio iniţiativă de-a preşedintelui nu mai poate fi judecată cu calm şi cu sânge-rece - iar isteria reorganizării teritoriale şi cea privind revizuirea Constituţiei depun mărturie în acest sens. Nimeni nu mai stă acum să judece cât e rău şi cât e bine în aceste iniţiative, taberele s-au poziţionat deja în mod previzibil, precum pilitura de fier pe magnet. În mod similar, nici una dintre iniţiativele lansate de una dintre cele două tabere, adulatori şi contestatari, nu mai poate fi gratulată cu prezumţia de bună-credinţă.

În această atmosferă toxică, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a mai pus ceva gaz peste foc: a aprobat modificările propuse de PDL la legea referendumului privind condiţiile de demitere a preşedintelui României..

Teoretic, rezultatele unui referendum se examinează în doi paşi. Mai întâi, se vede dacă acesta e valabil, adică dacă au participat la vot jumătate plus unu din cetăţenii înscrişi în listele electorale. Abia după aceea, dacă a fost valabil, se vede cine a fost majoritar.

Până în primăvara anului 2007, preşedintele putea fi demis doar dacă la referendum ar fi votat „da" jumătate plus unu dintre alegătorii înscrişi în listele electorale. Adică vreo 9 milioane de oameni, ceea ce poate părea, cumva, excesiv. Iliescu în două mandate, Constantinescu în unul şi Băsescu în jumătate de mandat s-au bucurat de această suprap