Riscul unui faliment financiar al Greciei este joi primul titlu în numeroase cotidiene franceze, în timp ce preşedintele Nicolas Sarkozy încearcă să-i mobilizeze din nou pe europeni pentru salvarea Atenei de la dezastru. Ïn acest context revine întrebarea pe care şi-o pun, mai în glumă mai în serios, unii comentatori şi analişti fie în presa franceză, fie pe platourile de televiziune unde au loc dezbateri legate de multiplele crize actuale.

“Cum de a fost primită Grecia în Uniunea Europeană?”

Întrebarea este oarecum răutăcioasă, dar destinată să amintească opiniei publice faptul că principalul avocat al integrării Greciei în Uniunea Europeană a fost preşedintele francez Valéry Giscard d’Estaing.

După perioada de dictatură militară dintre 1967 şi 1974, Grecia a devenit un fel de El-Dorado al turismului european iar situaţia economică a ţării s-a îmbunătăţit în mod spectaculos.

În mod natural, Grecia a bătut la poarta Uniunii Europene iar Valéry Giscard d’Estaing, extrem de pasionat de literatura, filozofia şi civilizaţia Greciei antice, a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a facilita intarea ţării în familia europeană în 1981. De unde şi comentariile, tot răutăcioase, ale comentatorilor evocaţi mai sus: dacă Valéry Giscard d’Estaing nu ar fi fost atât de fascinat de cultura Greciei antice, poate că Europa n-ar fi avut azi atâtea probleme cu Grecia.

Poate că ar fi lăsat-o să se pregătească mai serios în vederea integrării şi să-şi consolideze mai mult aparatul administrativ şi mai ales funcţionarea corectă a instituţiilor de stat, începând cu încasarea impozitelor.

Alţii merg mai departe cu analiza şi spun: bine, hai să admitem că Grecia este totuşi leagănul civilizaţiei europene, că acolo s-a născut democraţia şi alte multe fundamente morale, estetice şi filozofice ale Europei.

Deci trebuia primită în comunitatea eu