Mâncarea servită în oraş reprezintă o necunoscută pentru majoritatea consumatorilor. Studiile arată că din ce în ce mai multe persoane cer transparenţă în privinţa informaţiilor nutriţionale. Dezvoltarea rapidă a industriei a dus la schimbarea radicală a obiceiurilor alimentare. În ultima perioadă a crescut însă numărul persoanelor care vor să mănânce sănătos.
Oamenii din întreaga lume sunt din ce în ce mai interesaţi cu privire la conţinutul preparatelor pe care le consumă când iau masa în oraş, iar românii nu fac excepţie. Maria D., în vârstă de 42 de ani, spune că rareori se întâmplă să găsească în meniul de la restaurant informaţii privind valoarea nutriţională a produselor. „Recunosc că nu iau masa în oraş în fiecare zi, însă măcar o dată la două săptămâni tot ies la un prânz sau la o cină. Până acum am găsit un singur restaurant care îţi oferă un meniu în care găseşti informaţii despre conţinutul de carbohidraţi sau de grăsimi", spune femeia.
La rândul său, Cosmin M., în vârstă de 28 de ani, spune că, deşi şi-ar dori să mănânce sănătos chiar şi atunci când nu este acasă, unde este sigur de calitatea alimentelor, nu are cum să ştie ce consumă exact. „Dacă eşti forţat de împrejurări să iei un prânz în oraş, o cină sau chiar o gustare, rar se întâmplă să găseşti informaţii cuprinzătoare despre ceea ce consumi. Mergi mai mult pe intuiţie", crede tânărul. „Uneori, chiar e frustrant", adaugă acesta.
Un proiect social şi cultural
Pornind de la premise similare, recent a fost lansat proiectul Restograf - Monografia Gastronomiei Bucureştene -,prin intermediul căruia un grup de oameni de afaceri şi de cultură încearcă să contribuie la îmbunătăţirea atitudinii românilor în ceea ce priveşte actul gastronomic şi la promovarea transparenţei în această privinţă.
„Restograf este, în primul rând, un proiect social şi cultural, ş