Practică sport de performanţă de aproape 18 ani. A început cu kick-boxing, s-a dus la box, după care a revenit la prima dragoste în paralel cu cariera de militar.

Fie că a fost vorba de cariera militară, fie de cea sportivă, Emilian Dobrin spune că s-a ghidat mereu în viaţă după o deviză de la care nu s-a abătut niciodată:"Preţul succesului este munca grea, dedicarea la antrenament şi determinarea. Chiar dacă vom câştiga sau pierde, vom şti că am dat tot ce e mai bun din noi pentru a reuşi".

A intrat în lumea sportului de performanţă când avea 14 ani. A urcat mai întâi în ring pentru kick-boxing, dar pentru foarte puţin timp, doar cât să fie de ajuns pentru ca unul dintre marii antrenori din boxul buzoian, Constantin Voicilaş, să-i remarce talentul.

"Locuiam la ţară şi nu îmi permiteam ca după şcoală să merg la antrenament şi apoi să fac naveta acasă. Tocmai de aceea, după numai trei luni, am ales să practic boxul, atras de condiţiile oferite de maestrul Voicilaş, antrenorul meu. Mi-a oferit o cameră unde să locuiesc şi în felul acesta mă puteam ocupa atât de şcoală cât şi de sport", povesteşte Emilian Dobrin primele luni trăite în ring şi în jurul acestuia.

"După numai o primă săptămână de antrenamente la box, am urcat deja în ring la un prim concurs, Gala Începătorului. Deşi adversarul fusese mai bun, arbitrii au fost impresionaţi de câtă voinţă am în ring şi mi-au dat meci egal. După aceea, la diferenţă de două săptămâni, în cadrul aceleiaşi competiţii, am câştigat primul meu meci, am avut atunci o senzaţie de bucurie extraordinară, o trăire pe care nu o poţi uita vreodată", îşi aminteşte Emilian Dobrin.

În primii cinci ani de activitate sportivă, a ajuns vicecampion naţional la juniori în anul 1997, iar în anul 1999 a luat medalia de bronz la tineret. Aceste succese l-au ambiţionat şi totodată i-au dat puterea să meargă mai departe.