La aproape patru decenii după ce statul comunist decidea execuţia sa pentru înaltă trădare, Constantin Răuţă şi-a redobândit cetăţenia română. Cazul său vorbeşte despre absurdul justiţiei româneşti. Sursa: EVZ

Pe 23 noiembrie 1973, Constantin Răuţă încă mai reprezenta pentru statul român un cetăţean de nădejde: cu șapte ani înainte, absolvise Facultatea de Electronică, fusese un student eminent. Lucrase ca proiectant la IPROCHIM Bucureşti, apoi la Centrul de Calcul al Ministerului Chimiei. Fusese bursier în Italia, ocazie cu care a trebuit să accepte o colaborare cu Serviciul de Spionaj. După aceea, realizase un sistem de alarmă pentru Departamentul de Informaţii Externe (DIE), menit să asigure protecţia reşedinţei lui Nicolae Ceauşescu.

Însă pe 24 noiembrie 1973, Constantin Răuţă este trimis la Washington, pentru a se ocupa, împreună cu o echipă specială, de revizia aparaturii aflate într-o serie de locaţii din capitala federală şi din New York. După ce coboară din avion, se prezintă la prima secţie de poliţie şi cere azil politic. Predă autorităţilor americane un plic diplomatic, care este restituit sigilat părţii române. E cu puţină vreme înaintea întâlnirii dintre Ceauşescu şi preşedintele american Gerald Ford, aşa că administraţia americană e cât se poate de precaută.

Decretul semnat de Iliescu

Imediat, DIE întocmeşte un plan de răpire şi lichidare a "trădătorului". Acţiunea este oprită de Ceauşescu, după intervenţia viitorului fugar Ion Mihai Pacepa. În schimb, Răuţă e condamnat la moarte pentru înaltă trădare, pe 2 septembrie 1974.

În deceniile următoare, devine un cercetător "cu nume": lucrează pentru un centru NASA din Maryland, apoi contribuie la dezvoltarea unui sistem de protecţie antirachetă.

Între timp, în România se schimbă regimul politic. Răuţă se întoarce în februarie 1990 să-şi va