Grupa pregătitoare din cadrul Școlii numărul 8, din Drobeta Turnu Severin a organizat, în această dimineață, un program special.
Institutorul Cristian Colonelu a dat celor 20 de preșcolari medalii și diplome de excelență. Medaliile au venit tocmai de la Baia Mare.
,,Toți copiii vor merge la școală din toamnă și m-am gândit că ar fi frumos să organizez ceva mai special. Trebuie să recunosc faptul că am avut emoții pentru că, practic din septembrie, nu îi voi mai vedea.”
Copiii vor păși pe un alt drum al cunoașterii și vor afla tainele literelor. Această ultimă zi de grădiniță nu va fi uitată pentru că cei mici au fost premiați pentru activitățile pe care le-au desfășurat de-a lungul celor patru ani de grădiniță.
Însoțiți de părinți și bunici, copiii au fost emoționați și au spus că le va fi dor de colegi și mai ales de cel care le-a îndrumat primii pași.
,, Îmi pare rău că trebuie să mă despart de domnul educator. A fost răbdător și bun cu noi”, a spus Alexandru, în vârstă de șapte ani.