Executivul a hotărât să creeze două coşuri de consum, unul pentru populaţie şI producătorii de energie termică şI altul pentru sectorul industrial, scrie Mediafax, care citează surse guvernamentale.
Acesta este un prim pas pentru scumpirea cu 30% a preţului la gaze pentru societăţi precum producătorii de energie electrică, combinatele chimice şI siderurgice, ca şI micile companii.
Majorarea va veni în două etape iar într-o primă fază se presupune o majorare cu 10%. Aceasta va fi aplicată de la 1 iulie, pentru a prinde al doilea semestru.
În acelaşi timp, preţul gazelor naturale livrate populaţiei şi unor instituţii publice, precum şcoli sau spitale, va râmâne nemodificat până în martie 2012.
Liberalizarea preţului la gaze este o condiţie impusă de noul acord cu Fondul Monetar Internaţional. Distribuitorii de gaze, E.ON Gay şi Distrigaz Sud, au cerut împreună cu Petrom de nenumărate ori majorarea preţului la gaze motivând ori cu scumpirea gazului de import, ori cu necesitatea liberalizării tarifelor pentru a ajunge la media europeană.
Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) a criticat vehement măsura liberalizării, spunând că industria va fi afectată şi va deveni mai puţin competitivă.
Petrom doreşte să exporte gaze pe conducta Arad-Szeged, atunci când din punct de vedere tehnic se va putea acest lucru. Momentan putem doar importa gaz din Ungaria, nu şi exporta. Preţul producţiei româneşti este de 165 de dolari pe mia de metri cubi, în vreme ce importurile se fac la 380 dolari, ceea ce ar însemna practic o dublare a câştigului pentru Petrom dacă va exporta gaze româneşti. Iulian Iancu, preşedintele Comisei de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor a iniţiat un act normativ prin care să se interzică exporturile de gaz intern până când România nu îşi diverisifică sursele, respectiv să intr