Am mai ridicat această problemă, însă ea merită menţionată ori de câte ori este posibil: De ce tot mai multă lume "aruncă" banii emişi de băncile centrale, şi achiziţionează metale şi petrol de pe bursele de mărfuri. Parcă banii erau consideraţi un mijloc de conservare a valorii, dar, din păcate, oamenii se îndoiesc, în prezent, că pot lua şi bani şi încredere din acelaşi loc. Spre deosebire de acum o sută de ani, când posesorul unei bancnote primea în schimbul ei o valoare indubitabilă (câteva grame de aur), în momentul de faţă numai încrederea dă valoare banilor...
Totuşi nu e bine să picăm în capcana că încrederea depinde în principal de dobânzi, pentru că banii sunt făcuţi doar pentru a facilita schimbul de mărfuri. Într-adevăr preţul banilor – dobânda – poate urca şi resursele pot fi alocate mai eficient, însă această idee e valabilă în condiţiile schimbului liber de mărfuri, nu şi atunci când banii merg spre finanţarea deficitului bugetar, care blochează schimbul. Iar mai departe pentru că vorbim de bugete de stat, trebuie să subliniem că acestea sunt elaborate în instituţii politizate. Am ajuns exact la punctul care generează neîncrederea: politizarea banilor.
Ca să rezum, e indicat ca politicienii să nu mai aibă vreo legătură cu banii publici. Bineînţeles că banii trebuie administraţi, dar pentru asta e suficientă angajarea unor guvernanţi cu contract. Iar atunci când numeşti un guvern de tehnocraţi e necesar să fie modificat şi cadrul legislativ pentru a deveni funcţional. În caz contrar contractul nu va putea fi respectat.
România este însă foarte departe de acest model. Bursa dă impresia că se reia activitatea economică, dar economia e suprataxată. Cum aceasta e supraimpozitată de cineva care fură, şi care urmăreşte doar să o "mulgă", resursele nu sunt alocate eficient, ceea ce face să nu se creeze premise
