Când auziţi adulţi plângându-se de copii - ai lor sau ai altora -, reclamând faptul că adolescenţii din ziua de azi nu mai au niciun Dumnezeu, să ştiţi că e vorba cu adevărat de o problemă serioasă. A adulţilor.

Un adult nemulţumit de un copil este de fapt nemulţumit de sine. Mai ales dacă e vorba despre propria sa odraslă. „Nu prea învaţă", „vorbeşte urât", „e dezordonat" sau chiar „e un terchea-berchea" - aşa, şi? Cine nu l-a-nvăţat să-nveţe, cine nu l-a dezvăţat să vorbească urât? „Tineretul din ziua de azi" este creaţia adulţilor din ziua de azi - atât prin ceea ce fac aceştia din urmă, cât mai ales prin ceea ce nu fac.

De fapt, e mult mai grav decât atât, pentru că situaţia e dramatică şi-n cazul copiilor cuminţi, suprasolicitaţi de părinţi şi profesori cu scopul principal ca ei, adulţii, să aibă cu ce se lăuda. Ghiozdane cântârind 6-8 kilograme în clasele primare (drept care s-au inventat unele cu rotiţe, ca geamantanele - cererea creează oferta, nu?), trei-patru-cinci ore de lecţii pe zi, plus două-patru-şase-opt ore de sporturi, limbi străine etc. pe săptămână, ceea ce face ziua de lucru a copilului mai lungă decât cea a părinţilor! În familiile modeste, meditaţiile sunt înlocuite de muncă umăr la umăr cu adulţii.

Şcoala şi familia, cei doi stâlpi pe care se sprijină formarea unui copil, par să se fi înţeles să-şi bată joc de micuţi şi să le ucidă copilăria, ca pe urmă să aibă motive să se minuneze de ce au luat-o razna.

Somerset Maugham spunea că totul arată ca o conspiraţie universală: generaţie după generaţie, pregătim cu grijă copiii pentru o lume care nu există: una în care bunătatea şi competenţa sunt preţuite. Lumea nu s-a prea schimbat, dar pregătirea da: acum nu-i mai pregătim pentru nimic, nici real, nici idealist.

La rândul lui, Solomon Marcus constată un lucru devastator prin implicaţiile lui: prea puţini părinţi