Ce-o fi, ce s-o găsi în capul amărâţilor de elevi, verze ce sunt!, că n-ai cum să le spui altfel, de reuşesc să scoată asemenea perle, naiba ştie! Cum au trecut ei clasele până acum iar e motiv de adâncă uluire, căci motive nu prea se văd. Şi dacă au dat şpagă, de ce se mai plâng profesorii?!
Sigur, cei mai mulţi dintre oamenii care apar la televizor, formatori de opinie şi de vocabular, fac greşeli cu nemiluita, ocolirea obsesiva a lui pe în construcţia pe care fiind doar una dintre ele – e drept, şi cea mai frecvent repetată. Şi apar la televizor, sunt, cum ar veni, exemple.
Dar, ce naiba! Prea multe dileme! Şi de unde nu e (educaţie) nici societatea n-are ce să ceară! Aşa că măcar să ne râdem!
„Edul liric sare de admirație”
„Semnificația motivului ploii- ploaia este motivul ce produce noroiul”
„Motivul soareleui- soarele ne arată iubita din toate părțile și toate laturile”
„Spre fundul poeziei, el ne arată ceva mai bun”
„Poetul ne demonstrează multe și de toate. Și chiar interesante”
„Substantivul «zi»- Marie, zi, m-ai schhimbat vreodată?”
„Poetul român, Daniel Defoe”
„Lectura este un bold al cunoașterii”
„Ana este îngreunată la burtă”
„Iubita i-a intrat adânc în el și-n cap”
„Poetul preferat- Ion Creangă, poezia preferată- Guguță”
„Pe fruntea iubitei, fierbinte, poți face popcorn”
„Otilia s-a căsătorit în final cu George Coșbuc”
„Maria Preda, o tânără bălaie și frumoasă..”
„Grigore Vieru s-a pornit la Chișinău la școala de aviație. Dar pentru că era prea slab, s-a făcut poet. A sfârșit așa ca și fiul luia-cu aleluia”
„Stimată comisie de verificare, pe vârful peniței dumneavoastră stă soarta a mii de copii. Ajutați-ne să dăm examenul. Pupici”
via Adevărul Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
Ce-o fi, ce s-o găsi în capul amărâţilor de elevi, verze ce sunt!, c