Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Taximetriştii, amendaţi pentru evaziune fiscală

Publicat in Romania Libera, joi 16 iunie 2011 ·

Inspectorii de la Protecţia Consumatorilor au constatat că şoferii de taxi nu eliberează bonuri şi au aplicat amenzi în valoare de peste 60.000 de lei.

Reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa au efectuat luna aceasta, împreună cu reprezentanţii Poliţiei Rutiere, o acţiune tematică de verificare a prestatorilor de servicii de transport în regim de taxi şi în regim de închiriere. În total, a declarat şeful CJPC, Dionisie Culeţu, au fost verificaţi 23 de prestatori de servicii de taxi din Constanţa şi Mangalia. Pentru deficienţele constatate, aceştia au primit 15 sancţiuni care au constat în 13 amenzi în valoare de 6.200 lei şi două avertismente.

Pe parcursul controalelor au fost constatate mai multe nereguli. Echipele de control au descoperit că prestatorii de servicii aveau afişat pe portierele mijloacelor de transport tarifele cu caractere de mărimi diferite, făcându-le ilizibile de la distanţă. Inspectorii au găsit taximetrişti care nu purtau ecusoane sau care nu aveau afişate la vedere tarifele. În plus, o bună parte dintre ei nu eliberau bon fiscal sau aveau o ţinută neglijentă şi necorespunzătoare. Totodată, conducătorii auto nu aveau afişate nicăieri avertismentele referitoare la permiterea sau nu a fumatului în interiorul taxiului şi nu era afişată în interiorul maşinii, în mod vizibil, o listă care să poată fi consultată de client, cuprinzând datele de identificare ale titularului legal al autorizaţiei de taxi. „Recomand consumatorilor ca înainte de a se urca în taxi să verifice tariful afişat pe portieră. Tariful trebuie să corespundă cu cel indicat de aparatul de taxare în timpul deplasării. Trebuie avut în vedere că şoferul are obligaţia să afişeze în interiorul maşinii datele sale de identificare, ale companiei şi tariful practicat. În plus, cursa trebuie achitată numai pe baza bo

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 3 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum 33 minute
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 39 minute
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 3 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 4 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Marius Tucă Show începe marți, 28 mai, de la ora 19.30, live pe gândul.ro. Invitat: George Tuță

Gandul acum 29 minute
Invitatul zilei este George Tuță, politician. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Digi cumpără majoritar Telekom Romania Mobile Communications de la greci

HotNews acum o ora
Grupul românesc de telecomunicații Digi, controlat de omul de afaceri bihorean Zoltan Teszari, urmează să cumpere majoritar rețeaua Telekom Romania Mobile Communications S.A. de la Hellenic Telecommunications Organization S.A., potrivit unui acord d

O nouă zi liberă pentru elevi și profesori. De ce și când a fost stabilită

Ziare.com acum 5 ore
Miercuri, 5 iunie, este Ziua Învățătorului 2024. Cu această ocazie, elevii și profesorii au zi liberă, în premieră la nivel național, după marea grevă a profesorilor. Totul se face conform noului contract colectiv de muncă (CCM) la nivel de sector –

Proiect adoptat tacit de Senat Condițiile în care un minor de 17 ani poate conduce un un autovehicul

Ziua Constanta acum 2 ore
Un minor în vârstă de 17 ani care deţine permis auto categoriile B şi BE poate conduce un autovehicul dacă este asistat de o persoană care are permis de conducere din aceeaşi categorie de minimum 10 ani, cel din urmă fiind răspunzător în solidar cu

live de la 21:00 Julia Riera - Irina Begu » Duel în turul 1 la Roland Garros

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Irina Begu (33 de ani, 127 WTA) debutează azi la Roland Garros 2022. Va juca în turul 1 contra argentiniencei Julia Riera (21 de ani, 116 WTA). Meciul va începe la ora 21:00 și va fi liveSCORE pe GSP.RO.

Vremea

București
acum

18°
lun.

12°/21°
mar.

13°/22°
mie.

14°/24°
joi

15°/26°
Iasi
acum

17°
lun.

10°/18°
mar.

13°/21°
mie.

14°/22°
joi

13°/25°
Constanta
acum

13°
lun.

12°/17°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/21°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

15°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°