Unul dintre cei mai bogaţi oameni din Rusia, Oleg Deripaska, a investit miliarde de dolari într-un baraj hidroelectric aflat într-o regiune retrasă a Siberiei care va produce o cantitate atât de mare de energie încât o parte va fi exportată către China, relatează BBC News.
Barajul hidroelectric de la Boguchanskaya se află pe râul Angara, singurul care izvorăşte din Lacul Baikal. Pe Angara există deja alte trei baraje, iar cel de la Boguchanskaya va începe să genereze energie electrică începând cu luna aprilie a anului următor. Acesta va avea nouă turbine. La capacitate maximă, el va putea genera 17 miliarde de kW pe an. Rezervorul barajului înalt de 80 de metri şi lat de trei kilometri va fi adânc de 70 de metri.
Foto: BBC News
Estul Siberiei produce mai multă energie decât ar putea avea vreodată nevoie, relatează jurnaliştii britanici. Cel de-al patrulea baraj a fost gândit pentru a aproviziona cu electricitate o fabrică de aluminiu pe care Deripaska o va construi în avalul râului, dar şi pentru a contribui la angajamentul pe care Rusia îl are faţă de China, de a furniza 60 de miliarde de kW pe an, până în 2020. "Este o oportunitate unică", spune Deripaska. El doreşte să transforme Siberia în noua Canadă - bogată în resurse şi cu o poveste economică de succes. Miliardarul susţine că investiţiile în barajele hidroelectrice ar putea tripla produsul intern brut al Siberiei în următorii 15 ani.
Exproprierile şi arderea satelor din împrejurimi
Locuitorii din zonă au fost expropriaţi şi mutaţi în apartamente sovietice din oraşele apropiate. Când se va da drumul la baraj, împrejurimile vor fi inundate. Pentru a evita posibilele blocaje create de scândurile din care erau construite cele mai multe dintre casele sătenilor, acestea au fost arse din temelii. "Cel mai tragic aspect este legat de cei bătrâni", a povestit Alexander Bryukhanov, u