Cele cinci instituții de învățământ își vor pierde doar statutul juridic, elevii și profesorii continuând să colaboreze în aceleași imobile ca și până acum. Sunt vizate școlile din Broșteni, Condeești, Cegani, Școala „Gh. Lazăr“ Slobozia și Grădinița cu program normal nr 3 Fetești.
Practic, aceste cinci unități de învățământ din Ialomița, vor exista ca și până acum, cu același personal didactic, cu același număr de elevi, singura diferență fiind că vor dispărea posturile de director și secretar. În aceste condiții, reducerile de cheltuieli, preconizate de Inspectorat, prin această măsură de comasare, vor fi aproape insesizabile.
„Pe noi ne vor desființa în toamnă dar noi nu știm motivele. Din cinci grupe de grădiniță, trei vor fi arondate Școlii Nr. 6 iar două clase vor fi atribuite Școlii Nr.2. Dacă cele trei grupe vor continua să funcționeze în aceeași clădire, cu aceeași educatori, în schimb corpul de clădire în care funcționau cele două grupe care vor pleca la Școala 2, vor rămâne părăsite...în conservare, cum spun cei de la Inspectorat“, declară secretara Grădiniței cu program normal Nr. 3 Fetești.
Nici capitala județului Ialomița nu va scăpa de aceste măsuri de comasare. Școala generală de Arte și Meserii „Gh. Lazăr“ Slobozia va fi desființată din punct de vedere juridic și va trece sub tutela Seminarului Teologic „Sf. Ioan Gură de Aur“.
Cei 314 elevi care studiază, în prezent la această școală vor continua să învețe în aceeași clădire din cartierul 500, și vor fi educați de aceeași profesori.
Vestea că unele școli din Ialomița vor fi comasate a creat un val de teamă în rândul cadrelor didactice, al părinților și nu în ultimul rând al edililor din localitățile vizate de directiva Inspectoratului Școlar Județean.
„Din capul locului vă spun că nu sunt de acord cu această măsură și nu o să-mi dau girul niciodată. Chiar dacă