De la plaje însorite pe malurile lacurilor sau rafting până la căţărat, schi ori săniuş sunt câteva dintre activităţile cu care „Austria estivală" îşi răsfaţă turiştii.
Imaginaţi-vă cum este ca, în decurs de o oră să schimbi costumul de baie cu o pereche de clăpari. Ei bine, în Austria imaginaţia devine realitate. România liberă vă propune astăzi câteva locuri austriece care concurează cu destinaţii estivale tradiţionale atât din punct de vedere al preţurilor, cât şi al diversităţii activităţilor care pot fi întreprinse.
„Marele Canion" al Austriei, rafting şi aventură
Mostviertel este regiunea tentaţiilor din Austria Inferioară. Este o zonă a deliciilor, situată între Dunăre şi Muntele Otscher. Contrastul fermecător dintre zonele domoale şi roditoare dinspre nord şi lumea alpină sălbatică, dar romantică, dinspre sud invită la expediţii variate, la aventuri montane şi vacanţe plăcute în familie.
Minunile sălbăticiei din această regiune pot fi savurate şi anul acesta gratuit de oaspeţii celor 78 de unităţi hoteliere şi pensiuni incluse în proiectul „Wilde Wunder-Gastgeber".
Cardul Wilde Wunder este biletul gratuit de acces la 39 de atracţii şi programe, precum numeroase excursii, călătorii cu instalaţiile de cablu, programare de aventură în jurul munţilor Otscher, Hochkar, Gemeindealpe şi a zonei Mariazell.
În Gostling aveţi posibilitatea ca în trei ore să deveniţi detectiv sau să luaţi parte la o drumeţie nocturnă de două ore. În Annaberg noutatea o reprezintă o plimbare cu făcliile. Puteţi să trageţi cu arcul în parcul sportiv Bogensport din Salzatal.
La fermele de familie din Mostviertel turiştii, în special copiii, pot să îşi aleagă un animăluţ pe care să îl îngrijească pe toată perioada sejurului.
Pentru 59 de euro de persoană oaspeţii pot beneficia de două nopţi de cazare în cameră f