Foto: Cristian Marcu / Jurnalul Naţional Preşedintele României are prieteni puţini de rangul lui în Europa. Dacă ne-ar lua casa foc, cum spune proverbul, ar trebui să fim bine cu vecinii.
Pîrvanov nu s-a prea arătat prin Bucureşti. E rândul lui să ne viziteze după ce Traian Băsescu a stat câteva ore, în septembrie 2010, la Sofia şi au pus la cale intrarea în Schengen. Rezultatul s-a văzut, aşa că preşedinţii se feresc să mai facă previziuni comune, după ce băţoşenia lor faţă de UE nu a avut rezultatul scontat. Fratele de la Chişinău are probleme grele în alianţa europeană girată de Băsescu, sunt frecuşuri mari, sar scântei, aşa că îşi ţine căldările cu apă pregătite pentru incendiul care poate izbucni oricând în ograda lui. Ianukovici priveşte de la Kiev mai mult spre Moscova. El nu uită ce balamuc i-au făcut portocaliii în Ucraina şi nu prea are glume cu Băsescu. Nu contăm pe el ca megieş decât în măsura în care ne trimite camioane cu ţigări de contrabandă prin Vama Siret sau baloturi cu iarba dracului pe Râul Iza. Aşa că putem să-l uităm.
Desigur, Traian B. poate să-l cheme în ajutor pe Viktor Orban, prietenul politic de la Budapesta. Ungurii, ca buni vecini, sar întotdeauna să ajute România. Greşesc şi ei câteodată, când din grabă vin la foc cu găleţile pline ochi cu benzină, în loc de apă. Au înţeles traducerea greşit, au crezut că de asta e nevoie la mămăligari. Mai ales acum, de când cu regiunile, Orban Viktor nu-l mai slăbeşte pe Băsescu Traian cu prieteşugul.
Ar mai fi Boris Tadici, şeful Serbiei, pentru care Trăienel l-a tratat cu refuz chiar pe Obama. Sârbul, pentru gestul cvasisinucigaş al României, de a-l sprijini în chestiunea Kosovo, era în stare să sară şi în foc dacă i-ar fi cerut-o Băsescu. Dar, consecvent cum îl ştim, T.B. a uitat de motivul Kosovo când l-a invitat Berlusconi la o sindrofie la Roma, unde
