Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poetul! Între Magic Johnson şi Schopenhauer

Publicat in Pro Sport, vineri 17 iunie 2011 ·

În spatele unuia dintre cei mai iubiţi jucători ai campioanei"U" Mobitelco stă o poveste neaşteptată, pasiuni care mai de caremai interesante, o filozofie de viaţă profundă, pe care acesta ile-a dezvăluit Roxanei Ciuhulescu, la ProMotor.

Hobby-urile lui Paul Chetreanu sunt multe, dar toate sunt făcute cusuflet. De la lucrurile mărunte, cum ar fi colecţionatul de magneţide frigider, până la autoturisme de colecţie. "Am tot adussuveniruri de pe unde am fost şi aşa am ajuns la o adevăratăcolecţie", explică el. Mult mai costisitoare este pasiuneapentru maşinile de epocă: "Am patru maşini fabricateînainte să mă nasc eu, un Mustang şi o «broscuţă» din '68, unTransporter din '72 şi un Fiat Spider din '80. Bunicul avea douăgaraje, şi când eram mic stăteam şi mai trăgeam cu ochiul, maistrângeam un şurubel, mai făceam una, alta. De la el şi de la tataam moştenit interesul pentru automobile". Chetreanu adezvăluit pentru ProMotor că, dintre cele patru bijuterii,Mustangul este preferatul său.

"Vreau săjoc baschet până la 35 de ani"

O altă pasiune moştenită din familie, de această dată de la mama,medic psihiatru, este psihologia. Baschetbalistul îşi va susţine înaceastă vară dizertaţia în domeniu şi practică deja meseria la uncabinet de psihoterapie. "Creierul şi psihicul uman mi-austârnit interesul dintotdeauna. Psihologia nu este doar un hobby,ci o văd ca pe o carieră după ce mă voi retrage din baschet. Maieste însă până atunci. Vreau să joc până în 2019, când «U» vasărbători 100 de ani de la înfiinţare", spuneChetreanu.

Între timp, scrie şi cântă la chitară: "Nu sunt unsuperchitarist, dar cânt din când în când, mă descurc". În2005, clujeanul şi-a lansat primul volum de poezii, "Conglomerat almorţii", altele două urmând să vadă în curând lumina tiparului."Scriu poezii filozofice, destul de grele, cu nişte gândurimai adânci, gânduri negr

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum 22 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum o ora
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 3 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 2 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 4 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 24 minute
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum 3 ore
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°