Ajuns la pragul rotund al celei de-a zecea ediţii, Festivalul internaţional „Zile şi nopţi de literatură” s-a desfăşurat în perioada 10-12 iunie 2011 la Neptun şi Mangalia, adunînd scriitori din 15 ţări. O ediţie care, dincolo de aura jubiliară a cifrei aniversare, a însemnat un întreit prilej: de revedere a cunoştinţelor vechi, de întîlnire a altora noi şi de gustare a poeziei de calitate. Tema colocviului („Exil – exil interior – exil în propria limbă”) a însemnat un motiv în plus ca scriitori din toate punctele cardinale să se strîngă spre a-şi povesti odiseea personală. Ce i-a legat pe toţi, alături de pasiunea pentru litere, a fost experienţa expatrierii, organizatorii festivalului (Irina Horea şi Gabriela Vişan) străduindu-se să invite cu precădere autori care au trăit exilul pe pielea lor. Aşadar intelectuali care puteau vorbi despre exil nu sub unghi teoretic, ci sub aspect biografic. Au fost trei zile încărcate, la capătul cărora fiecare şi-a dat seama că există atîtea forme de exil cîţi exilaţi au apărut în ultimele decenii.

Concluzia dezbaterilor a fost una singură: e cu neputinţă să faci un portret universal al exilatului, diversitatea traiectoriilor biografice excluzînd generalizările şi verdictele tari. Pentru unii, exilul a fost o nenorocire, pentru alţii, o binecuvîntare, pentru unii, o ratare şi o traumă pe viaţă, pentru alţii, o şansă de afirmare şi un mod de împlinire, pentru unii, o dezrădăcinare însoţită de depeizare, pentru alţii, găsirea adevăratei patrii într-o limbă nouă, pentru unii, o opţiune luată în deplină libertate, pentru alţii, o fatalitate lipsită de soluţii alternative, pentru unii, o provocare, pentru alţii, o discriminare. În fine, pentru unii o tragedie, pentru alţii, unica salvare. Polivalenţa aceasta a fost rezumată de Nicolae Manolescu astfel: „nu există exil, există doar exilaţi”. Ca orice problemă cu rezonanţă uma