Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Veştile negative de pe plan extern duc cotaţiile în jos pe Bursă

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 17 iunie 2011 ·

Bursa a scăzut cu 1,21%, influenţată de corecţiile de pe pieţele externe, cu un ritm mai alert, de peste 2,9%, în cazul acţiunilor SIF Transilvania şi SIF Oltenia, după ce Curtea Constituţională a respins o sesizare de neconstituţionalitate a pragului de deţinere la SIF, de 1% din capitalul social.

Majoritatea acţiunilor au fost transferate la preţuri în scădere încă din primele minute, investitorii reacţionând la linia descendentă a pieţelor externe, determinate de temerile jucătorilor legate de criza datoriilor de stat din Grecia.

Gabriel Morariu, broker la BT Securities, crede că în piaţă au fost prezenţi cu preponderenţă mici speculatori, care se aşteaptă ca veştile negative de pe plan extern să ducă preţurile din ce în ce mai jos. Astfel, aceştia au vândut acum pentru a cumpăra, ulterior, la un preţ mai mic.

"Cu siguranţă pieţele externe au o mare influenţă în scăderea bursei de la noi, nu atât prin investitorii străini prezenţi pe bursă, cât prin factorul psihologic al investitorilor români prezenţi în piaţă şi care reacţionează la veştile proaste din Grecia şi Statele Unite", a declarat Morariu.

Ultimele operaţiuni cu cele mai lichide zece acţiuni, analizate de indicele BET, au fost realizate la preţuri în scădere în medie cu 1,06%. Totodată, indicele BET-FI a coborât cu 2,14%, influenţat în special de corecţiile înregistrate de acţiunile SIF Transil­vania (SIF3) şi SIF Oltenia (SIF5). Indicele analizează şi evoluţia titlurilor Fondului Proprietatea (FP), care au scăzut mai lent, cu 1,31%.

Curtea Constituţională a respins, joi, sesizarea de neconstituţionalitate a pragului maxim de deţinere la SIF-uri, de 1% din capitalul social, excepţie ridicată într-un proces deschis de SIF Transilvania împotriva Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.

Acţiunile Fondului Proprietatea au continuat să fie cele mai lichide, cu operaţiuni de

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Maia Sandu mesaj de susținere pentru Nicușor Dan: „Acum, România are nevoie de noi”

HotNews acum 8 ore
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis marți seară un mesaj de susținere pentru Nicușor Dan, candidatul independent ajuns în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din țara noastră, îndemnându-i pe cetățenii moldoveni cu dublă ce

Alin Fumurescu a murit. Jurnalist și profesor la University of Houston, el avea 57 de ani

HotNews acum 12 ore
Profesorul Alin Fumurescu a decedat astăzi, la vârsta de 57 de ani, în casa sa din Houston, Texas, anunță revista Dilema cu care a avut o lungă colaborare, într-o postare pe Facebook. „Profesorul şi jurnalistul Alin Fumurescu, colaborator permanent

Curtea de Apel București a decis că elevul român suspectat de amenințări cu bombă nu va fi extrădat în SUA pentru a fi anchetat de FBI

Ziua Constanta acum 10 ore
Curtea de Apel București a respins marți cererea autorităților americane de extrădare a unui elev român în vârstă de 17 ani, acuzat că a trimis sute de amenințări cu bombă unor instituții de peste ocean și că a manipulat fete minore pentru a se anga

Declinul cognitiv al lui Joe Biden: Nu l-a recunoscut pe George Clooney la strângerea de fonduri din 2024

Mediafax acum 6 ore
Un fragment din cartea care urmează să apară a fost dat publicității în cursul zilei de marți și prezintă secvența unei întâlniri în culisele strângerii de fonduri între George Clooney și Joe Biden, care revenise în SUA după o întâlnire cu liderii G

Nicușor Dan, amintiri din perioada armatei obligatorii în comunism. „Am tras 50 de cartuşe sau poate 30”

HotNews acum 4 ore
Candidatul independent Nicuşor Dan a afirmat marţi seară, în timpul dezbaterii de la Antena 3 CNN, că a făcut armata la Artilerie, la Bacău, precizând că a tras în total, în perioada stagiului militar, doar câteva zeci de cartuşe, în contextul în ca

Distanță fragilă între George Simion și Nicușor Dan înaintea turului 2 la alegerile prezidențiale 2025 – Sondaj CURS

Libertatea acum 9 ore
Un sondaj realizat de CURS în perioada 8-11 mai și publicat marți, 13 mai, de TVR, îl plasează pe președintele AUR, George Simion, favorit să iasă președinte, dar la numai patru procente distanță față de Nicușor Dan.

Lucian Romaşcanu a fost numit membru din partea României la Curtea de Conturi Europeană. Mandat de șase ani la instituția cu sediul în Luxemburg

HotNews acum 11 ore
Lucian Romașcanu, fost președinte al Consiliului Județean Buzău și fost purtător de cuvânt al PSD, a fost numit oficial membru din partea României la Curtea de Conturi Europeană, instituție ce verifică dacă fondurile UE sunt colectate și folosite co

Ilie Bolojan, despre viitorul Executiv: Sunt de acord să ne asumăm toată responsabilitatea pentru a forma un guvern stabil

HotNews acum 7 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat marţi, la Antena 1, că este de acord să îşi asume toată responsabilitatea pentru a face parte dintr-o formulă de guvernare care să dea un guvern stabil, potrivit News.ro. Bolojan a punctat

Donald Tusk, premierul Poloniei, despre vizita lui George Simion în Polonia: Rusia este fericită, totul este clar

Mediafax acum 8 ore
Mesajul a fost trimis pe platforma X. „Rusia este fericită. Nawrocki şi omologul său român pro-rus, George Simion, pe o scenă cu cinci zile înainte de alegerile prezidenţiale din Polonia şi România. Totul e clar”, a scris Donald Tusk. Liderul AUR, G

Ambasadorul SUA la NATO invocă „amenințări strategice”: Suntem deplin conştienţi de importanţa Mării Negre în contextul războiului din Ucraina

HotNews acum 9 ore
Matthew Whitaker, ambasadorul Statelor Unite la NATO, a dat asigurări că SUA nu se retrag din Europa, dar a spus că Washingtonul îşi reevaluează tot timpul poziționarea, într-o abordare de tip „360 de grade”, având grijă să nu lase „goluri de securi

Vremea

București
acum

10°
mie.

9°/23°
joi

9°/23°
vin.

9°/21°
sâm.

8°/10°
Iasi
acum

mie.

7°/22°
joi

8°/22°
vin.

6°/9°
sâm.

7°/10°
Constanta
acum

mie.

6°/17°
joi

11°/18°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/16°
joi

8°/18°
vin.

6°/12°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

mie.

3°/19°
joi

8°/22°
vin.

6°/15°
sâm.

6°/16°