IANUARIE

rătăcesc pe străzi după sărbători când

oraşul e golit de oameni şi încărcat de amintirea paşilor

care i-au dospit caldarâmul cu aura marilor utopii

atunci e negrăit de frumos

scufundat până la glezne în troiene de gheaţă transparentă

ca lumina de miere a ochilor ei de demult

umbriţi doar de fragede melancolii

de dimineaţă am trecut prin cartierul mărginaş de la răsărit

pe lângă blocul ei şi gardurile vii

erau îngheţate şi aleile dintre ele acoperite de smocuri

de zăpadă murdară şi

pustii

ca acuma străzile oraşului în miezul nopţii de ianuarie

cu ceaţă şi frig coborând strada tribunei cotind apoi în urcuş

pe spinarea câinelui alunecând uşor pe piatra cubică spre turn

şi apoi spre podul minciunilor

suspendat între norii de iarnă şi arcada pasajului taciturn

la marginea de apus a pieţei celei mici

acolo mergeam împreună şi coboram scara aurarilor

spre tărâmul de jos într-o vreme

negrăit de departe

de pare o vreme-a barbarilor

nu ştiu dacă în toată povestea asta este acum vreo emoţie

nu ştiu dacă aici se întâmplă ceva care să merite a fi scris

ceva negrăit de frumos

dar altceva nu pot acuma să simt

sufletul mi-e prea de demult circumcis

iar acum atâta mai pot face

rătăcesc pe străzile pustii ale sibiului şi regăsesc

câteva cuvinte banale şi câteva locuri dragi

şi câteva imagini negrăit de simple

iar acuma nimic nu se mai poate preface

FEBRUARIE

încerc să uit de cuvinte şi desenez orbeşte

de fapt mâzgălesc pentru că n-am talent la desen

linii subţiri apoi îngroşate pe măsură ce creionul se toceşte

zig-zaguri şi spirale

triunghiuri drepte şi răsturnate cercuri turtite

mâzgălesc ca şi când aş d