Progresia cu care se extinde TIFF-ul în spaţiul clujean şi extraclujean (Piaţa Unirii, cartierul Mănăştur, castelul Banffy-Bonţida etc.) pare a fi direct proporţională cu avalanşa de filme româneşti noi din festival, respectiv de pe piaţa noastră cinematografică. Sau viceversa. Unele dintre aceste filme prelungesc tradiţia intrării în circuitul autohton pe „poarta“ celui mai important festival de gen de la noi, după eventuale premiere absolute peste hotare (la Cannes, Berlin etc.). Lucian Georgescu, regizorul şi coscenaristul Tatălui fantomă, chiar şi-a făcut, la proiecţia din 10 iunie de la renovata sală „Florin Piersic“ (fosta „Republica“), un titlu de mîndrie din faptul că e prima dată cînd un film românesc se lansează direct la TIFF. Aşa o fi, dar lansarea strict autohtonă nu salvează filmul de la eşec. Principala cauză a derivei filmului pare a fi scenariul, pe care premisa sa literară, adică nuvela inspiratoare autobiografică a lui Barry Gifford, Almost Oriental, nu îl poate salva, aşa cum nici calitatea de coscenarist a autorului american n-o poate face, în ciuda cărţii de vizită impresionante. Celebru în primul rînd pentru calitatea de scenarist al lui David Lynch, Barry Gifford pare a se fi împotmolit la Bucureşti într-un story care vrea să împace capra realismului cu varza onirismului şi cu lupul filmului cu mafioţi. Ceea ce rămîne, din păcate, e... varză. Road-movie-ul devine repede clişeistic,love-story-ul; aşijderea (inclusiv la nivel de dialog), iar cînd mai apar şi mafioţii ruşi, başca şeful lor, primarul abuziv, gradul de stereotipizare creşte. Logica filmului scapă (sau vrea să fie onirico-lynchiană, adică tot aia), drama virează, tam-nesam, în parodie, şi nici actorii principali (Marcel Iureş şi Mihaela Sîrbu) nu par convingători în atît de previzibila poveste de dragoste. Nu mai vorbesc de detalii de-a dreptul ridicole, care vor să aibă funcţi