Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banii pentru taxa auto, înapoiaţi doar pentru 2011

Publicat in Curierul, vineri 17 iunie 2011 ·

Guvernul a discutat, în şedinţa de ieri, varianta ca modificările la taxa auto să fie promovate printr-un proiect de lege transmis şi Parlamentului spre dezbatere şi ca restituiri de bani să fie acceptate doar pentru proprietarii de maşini care au achitat taxa începând cu ianuarie 2011, conform Mediafax. Principiul aplicării unei taxe auto la prima vânzare a maşinii deja înmatriculate va fi menţinut, au mai arătat sursele. O decizie finală urmează să fie luată de Guvern într-o şedinţă viitoare. Promovarea prin proiect de lege a noii forme a taxei auto presupune ca modificările să nu intre în vigoare în perioada imediat următoare, ci după avizul Parlamentului. Prin proiectul de lege va fi abrogată OU 50/2008 privind taxa auto. Sistemul actual al taxei auto va fi modificat după ce Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene (CJUE) a arătat, într-un punct de vedere exprimat la cererea unei instanţe româneşti, că taxa de primă înmatriculare încalcă legislaţia Uniunii Europene întrucât produce un dezavantaj la vânzarea maşinilor second-hand din alte state pe teritoriul României. Experţii în domeniul juridic au atenţionat Guvernul că România riscă sancţiuni financiare din partea Uniunii Europene, în urma declanşării unei posibile proceduri de infringement, şi numeroase alte procese cu proprietarii de maşini, inclusiv cu cei care au pierdut iniţial în instanţă, dacă nu modifică urgent taxa auto şi nu restituie din sumele plătite. Totodată, Executivul a decis să menţină regula privind impozitarea suplimentară a proprietarilor de mai multe case şi autoturisme cu o capacitate cilindrică peste 2.000 cmc, astfel încât sistemul să fie aplicat şi anul viitor, după ce Parlamentul a decis ca impozitele majorate să fie valabile doar în acest an.

"Dacă România nu ar fi adoptat politici de limitare a cheltuielilor ar fi avut un deficit de 14%"

Premierul Emil

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 28 minute
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 34 minute
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 2 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 4 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

România, în pragul pierderii fondurilor europene. Georgiana Teodorescu (AUR): „Guvernul ne lasă fără bani europeni!”

Mediafax acum o ora
Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR, spune că există o posibilitate mare de pierdere a zeci de miliarde de euro din fondurile europene, din cauza nerespectării angajamentelor fiscale de către Guvernul Bolojan. Comisia Europeană a transmis deja

Diana Buzoianu: Romsilva are un HOTEL de patru stele în mijlocul Bucureștiului și e pe pierdere

Gandul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că reorganizarea Romsilva va viza, printre altele, şi scăderea numărului de direcţii silvice, pentru eficientizarea activităţii. Ea afirmă că îşi doreşte „o Romsilva care să să se ocupe de administrarea pădu

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Ministrul de Interne: Criminalul din Mureș a fost ajutat să scape, inclusiv de victimă

Mediafax acum 3 ore
Ministrul Afacerilor Interne a oferit, miercuri, explicații despre felul în care suspectul a reușit să scape urmăririi, în ciuda eforturilor masive de căutare. „Cauza principală pentru care el a scăpat de urmărire a fost aceea că a fost sprijinit, a

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

17°/28°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

23°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°