Restaurează, la Muzeul Naţional al Agriculturii, obiecte de patrimoniu de mai bine de două decenii şi este membru fondator al Asociaţiei Conservatorilor şi Restauratorilor din România.
Părinţii şi bunicii i-au insuflat, de mic, dragostea de ţară şi, implicit, pasiunea pentru istorie. „Ca să îţi cunoşti înaintaşii, trebuie să cunoşti istoria. Istoria este o poveste, iar o poveste a fiecăruia este o istorie“, spune Valentin Lupu.
A absolvit cursurile Liceului de Matematică-Fizică din Slobozia, actualul Colegiu Naţional Mihai Viteazul, şi, apoi, pe cele ale Şcolii Postliceale de Restaurare din Centrul de Perfecţionare al Ministerului Culturii. „Au fost cursuri intensive şi practică în muzee şi laboratoare din întreaga ţară. Totuşi, restaurarea propriu-zisă se învaţă la faţa locului, unde e nevoie de răbdare şi pricepere în mai toate domeniile“, explică muzeograful.
De la fabrică, la muzeu
Revoluţia din 1989 l-a prins lucrând la Fabrica de Ulei, dar, câteva luni mai târziu, a călcat pentru prima dată pragul Muzeului Naţional al Agriculturii. „Colegul meu Emil Molea m-a întrebat dacă vreau să vin la muzeu şi am acceptat. El începuse munca la muzeu cu două zile înainte. Mi-a plăcut pe loc, chiar dacă a fost greu la început, când nu aveam nici sediu, iar obiectele erau depozitate în condiţii jalnice“, rememorează Valentin.
De-a lungul timpului, a colindat România în lung şi în lat, identificând sute de obiecte de patrimoniu lăsate în paragină. „Am mers prin toată ţara după obiecte. Le aduceam la Slobozia cu garnituri de tren. Unul dintre locomobile l-am adus din Covasna. Aveam de adus mai multe obiecte de pe un câmp aflat la 15 kilometri de gară, aşa că le-am agăţat pe toate în şir indian de un tractor Lanz Bulldog şi le-am adus în gară, unde le-am urcat în garnituri de tren“, povesteşte muzeograful.
Lancea de la Posada
Undeva
