Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slobozia: Valentin Lupu – Restaurator pentru o viaţă

Publicat in Adevarul, vineri 17 iunie 2011 ·

Restaurează, la Muzeul Naţional al Agriculturii, obiecte de patrimoniu de mai bine de două decenii şi este membru fondator al Asociaţiei Conservatorilor şi Restauratorilor din România.

Părinţii şi bunicii i-au insuflat, de mic, dragostea de ţară şi, implicit, pasiunea pentru istorie. „Ca să îţi cunoşti înaintaşii, trebuie să cunoşti istoria. Istoria este o poveste, iar o poveste a fiecăruia este o istorie“, spune Valentin Lupu.

A absolvit cursurile Liceului de Matematică-Fizică din Slobozia, actualul Colegiu Naţional Mihai Viteazul, şi, apoi, pe cele ale Şcolii Postliceale de Restaurare din Centrul de Perfecţionare al Ministerului Culturii. „Au fost cursuri intensive şi practică în muzee şi laboratoare din întreaga ţară. Totuşi, restaurarea propriu-zisă se învaţă la faţa locului, unde e nevoie de răbdare şi pricepere în mai toate domeniile“, explică muzeograful.

De la fabrică, la muzeu

Revoluţia din 1989 l-a prins lucrând la Fabrica de Ulei, dar, câteva luni mai târziu, a călcat pentru prima dată pragul Muzeului Naţional al Agriculturii. „Colegul meu Emil Molea m-a întrebat dacă vreau să vin la muzeu şi am acceptat. El începuse munca la muzeu cu două zile înainte. Mi-a plăcut pe loc, chiar dacă a fost greu la început, când nu aveam nici sediu, iar obiectele erau depozitate în condiţii jalnice“, rememorează Valentin.

De-a lungul timpului, a colindat România în lung şi în lat, identificând sute de obiecte de patrimoniu lăsate în paragină. „Am mers prin toată ţara după obiecte. Le aduceam la Slobozia cu garnituri de tren. Unul dintre locomobile l-am adus din Covasna. Aveam de adus mai multe obiecte de pe un câmp aflat la 15 kilometri de gară, aşa că le-am agăţat pe toate în şir indian de un tractor Lanz Bulldog şi le-am adus în gară, unde le-am urcat în garnituri de tren“, povesteşte muzeograful.

Lancea de la Posada

Undeva

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 9 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 3 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 3 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 3 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°