Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Provocările lui Ayman al-Zawahiri

Publicat in rfi, vineri 17 iunie 2011 ·

Noul lider al reţelei al-Qaida, Ayman al-Zawahiri, va trebui să facă faţă unui "anumit număr de provocări", pentru a-şi impune autoritatea în organizaţie, pentru că nu are carisma lui Osama ben Laden, a afirmat secretarul american al Apărării, Robert Gates.

"Nu cred că este un post la care cineva trebuie să aspire, ţinând cont de circumstanţe, dar cred că va trebui să facă faţă unui anumit număr de provocări", a declarat secretarul american al Apărării, în cadrul unei conferinţe de presă la Washington, la câteva ore după anunţul privind desemnarea lui Ayman al-Zawahiri la conducerea reţelei teroriste al-Qaida.

"Osama ben Laden era liderul al-Qaida de la crearea sa şi a dobândit o carismă pe care Zawahiri nu o are, după părerea mea", a declarat Robert Gates.

"Am citit că provoacă neîncredere în cadrul al-Qaida, pentru că este egiptean", a adăugat el.

"Acest anunţ ne aminteşte că în pofida pierderilor suferite de al-Qaida prin eliminarea lui Osama ben Laden şi a altora, această organizaţie încearcă să se perpetueze", a apreciat Gates.

Anterior, un oficial american de rang înalt a declarat sub protecţia anonimatului că Ayman al-Zawahiri este "departe de a avea anvergura lui Osama ben Laden". Ayman al-Zawahiri, numit oficial lider al reţelei al-Qaida

Egipteanul Ayman al-Zawahiri a fost numit lider al reţelei teroriste al-Qaida, în locul lui Osama ben Laden, fondatorul reţelei, care a fost ucis, a anunţat organizaţia, într-un comunicat postat pe Internet joi, 16 iunie.

De asemenea, al-Qaida s-a angajat să continue sub conducerea noului său lider jihadul (războiul sfânt) contra Statelor Unite şi Israelului.

Osama ben Laden a fost ucis la începutul lunii mai de un comando american, în oraşul pakistanez Abbottabad.

Ayman al-Zawahiri era al doilea în ierarhia organizaţiei teroriste şi mâna dreaptă a lui Osa

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Încă o avertizare cod roşu emisă de meteorologi

News.ro acum 33 minute
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ANM a emis, miercuri, o nouă avertizare cod roşu, valabilă tot pentru judeţele Iaşi şi Neamţ, până la ora 14:15 Noua

Ministrul Radu Marinescu: PENSIONAREA la 50 de ani lipsește sistemul de o resursă umană greu de înlocuit

Gandul acum 33 minute
Ministrul Justiției, Radu Marinescu susține că vârsta de 50, în jurul căreia se pot pensiona magistrații în prezent este nepotrivită. Este vârsta la care au acumulat experiență și le permite să fie foarte buni judecători sau procurori. „A pleca din

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Scenariu apocaliptic. Anastasiu: România risca un curs la 6 lei euro şi şomaj la 30-40%

Capital acum o ora
Cursul valutar și șomajul au fost în pericol major, avertizează vicepremierul Dragoș Anastasiu, dacă România nu adopta până pe 8 iulie pachetul de măsuri fiscale solicitat de Comisia Europeană.

CCR anunță când va dezbate sesizarea AUR privind primul pachet de măsuri fiscale

HotNews acum 3 ore
Sesizarea depusă de AUR în legătură cu legea prin care a fost adoptat primul pachet de măsuri fiscale de către Guvernul Bolojan, și pe care partidul lui George Simion o numește „toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională”, va fi dezbătut

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 4 ore
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Constantin Toma: Nu m-am gândit la funcția de președinte PSD. Dacă vreo echipă mă cooptează pentru viitoarea conducere, probabil că o să cuplez

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat, miercuri, că se vede cooptat într-o viitoare garnitură de conducere a Partidului Social Democrat, după congres, având o experienţă politică ş

Rusia a atacat Ucraina în cursul nopţii cu sute de drone, lovind infrastructura energetică şi provocând victime

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Rusia a atacat oraşe din toată Ucraina în timpul nopţii, cu sute de drone şi rachete, lovind infrastructura energetică şi provocând moartea a cel puţin trei pesoane şi rănirea altora, relatează agenț

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum 3 ore
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/33°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

30°
mie.

19°/30°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/36°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/30°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°