Specialiştii în turism spun că apariţia algelor la malul mării este obişnuită pentru toate zonele de litoral.
Sute de tone de alge sunt strânse, zilnic, de pe plajele constănţene. Numai săptămâna aceasta, potrivit informaţiilor furnizate de Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral (ABADL), au fost colectate 676 de tone. "Există cantităţi semnificative de alge doar pe câteva porţiuni de plajă din sudul staţiunii Mamaia, municipiul Constanţa şi Eforie Sud", a declarat purtătorul de cuvânt al ABADL, Cătălin Anton. Specialiştii instituţiei spun că fenomenul apare din cauza încălzirii apei şi este comun pentru toate plajele din lume. „M-am întors de curând de la Miami. Am înotat printre alge. Este un fenomen natural şi acolo nu le strângea nimeni", spune Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Litoral-Delta Dunării. Pe de altă parte, turişti care îşi petrec vacanţa regulat în Antalya, Turcia, spun că nu au întâlnit niciodată acest fenomen, apa fiind mereu extrem de limpede şi curată.
Pe litoralul românesc, de strângerea algelor se ocupă, în situaţiile mai grave, ABADL, care a şi mărit numărul echipelor de muncitori şi al utilajelor care intervin. "Pentru a asigura o intervenţie cât mai eficientă, Sistemul de Gospodărire a Apelor Constanţa a mobilizat personalul să lucreze în ture, atât noaptea, cât şi pe timpul zilei. Intervenţia cu utilajele de mare capacitate se va face doar pe timpul nopţii, deoarece, pe timpul zilei, aceste utilaje nu pot intra printre turiştii veniţi să îşi petreacă concediul la mare", a precizat Anton. Potrivit acestuia, ABADL are obligaţia de a interveni în zonele unde se constată o prezenţă masivă a algelor, iar în celelalte cazuri curăţarea plajelor trebuie făcută de operatorii acestora.
Specialiştii în turism spun că apariţia algelor la malul mării este obişnuită pentru toate zonele de litoral. @N_