În filosofie, spiritele ludice nu trebuie neapă rat să fie histrionice, e îndeajuns să fie curioase. Curiozitatea e forma pe care o ia spiritul atunci cînd nu poate scăpa de nerăbdare.

Cauza stă în cuplarea stimulului cu reacţia pe care o provoacă: cine e avid în găsirea unor amănunte insolite are impulsul de a tresări repede la contactul cu ele. De aceea atenţia îi sare de la detaliul observat la expresia prin care încearcă să-l prindă, forma aceasta de impulsivitate dînd naştere unei virtuozităţi expresive de tip alert. Se naşte o ţesătură deasă de comentarii livreşti a căror principală calitate stă în sacadarea frazelor. Paragrafele curg ritmat într-o ondulare scandată, a căror parcurgere îţi insuflă o detaşare aparte, de martor asistînd la o înşiruire de sunete plăcute.

Ciprian Vălcan e un curios de speţă calofilă care şi-a împins îndemînarea pînă la pragul manierismului de tip declamator. În plus, avînd un temperament zglobiu înclinat spre calambururi nostime, scrisul său are o vioiciune nefirească pentru un filosof educat în spiritul rigorilor speculative. De fapt, Ciprian Vălcan are un condei preţios de formaţie franceză la care umoarea ludică împrumută paginilor o impresie de jonglerie conceptuală.

Tematica cărţii e babilonică: citate, evenimente istorice, personaje romaneşti sau filosofice, motive culturale (bufonul, sexul, omul gras, fotografia, sălbaticul, dictatorul) etc. De aceea, la întrebarea ce a vrut autorul să transmită, răspunsul nu poate fi decît unul: un şir de reacţii ludice declanşate de o puzderie de chichiţe culturale. Puse la un loc, ele nu alcătuiesc un întreg, ci o colecţie de figurine disparate. Ce le strînge laolaltă e doar voinţa burlescă a autorului, altminteri juxtapunerea lor fiind fără temei.

Autorului îi place să declame, savurînd eleganţa rotundă a frazelor, de aceea pentru ochiul său un detaliu are se