Cu o medie peste 9 la Bacalaureat se laudă Tiberiu Marc, preşedintele Consiliului Judeţean, care a absolvit, în 1973, Liceul Sportiv din Oradea.Şefii principalelor instituţii din judeţ susţin că au fost elevi model şi că nici prin gând nu le-a trecut să încerce să copieze la Bacalaureat.
Bacalaureatul 2011 fiind în plină desfăşurare, ne-am gândit să-i provocăm pe reprezentanţii principalelor instituţii din judeţ să-şi amintească de vremea când au trecut ei prin emoţiile examenelor de la final de liceu.
Primarul Zalăului, Radu Căpîlnaşiu nu-şi aminteşte cu siguranţă ce medie a obţinut, dar recunoaşte că la limba română a avut probleme destul de serioase. De altfel, după liceu,actualul edil al Zalăului s-a îndreptat înspre o facultate tehnică. „Bac-ul l-am dat în 1980. Eram proaspăt absolvent al Liceului de Electromecanică, actualul Colegiu Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian”, din Zalău. Nu-mi mai amintesc exact ce medie am obţinut, dar ştiu că la română n-am luat mai mult de 7. De altfel, m-am concentrat mai mult pe pregătirea pentru admiterea la Politehnică”, spune Căpâlnaşiu
Prefectul de 10
Şi Alexandru Vegh, prefectul Sălajului, a avut probleme la Bacalaureat tot cu limba română, unde a fost notat cu 6, dar, în schimb, a luat note mari la celelalte materii. Vegh a absolvit Liceul „Mate – Fizică”, actualul Colegiu Naţional Silvania, şi spune că la matematică a reuşit să obţină nota maximă. După liceu, şi Alexandru Vegh a urmat tot cursurile universităţii tehnice.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Tiberiu Marc, n-a dat Bac-ul în Sălaj, ci în Oradea unde a absolvit un liceu cu profil sportiv. Dacă până în clasa a X –a s-a preocupat mai mult de sport, în ultimii doi s-a pus cu „burta pe carte”, astfel că a luat Bac-ul cu medie peste 9. „Am luat note bune la toate materiile, pentru că în ultimii doi ani de liceu am lăsat