Prefăcătoria a devenit o constantă a zilelor noastre. Zâmbim fals, ne urăm „cele bune" nutrind cele rele, conversăm formal.

Totul numai pentru a fi „ştampilaţi" cu calificativul „sociabil", pentru „a da bine" în faţa celorlalţi, pentru a părea „adaptabili" şi „performanţi".Încet, încet se va ajunge ca de aceste etichete să depindă găsirea unui loc de muncă şi chiar supravieţuirea în mediile urbane. Alternativa va fi ghetoul sau izolarea de „lumea civilizată". „Reţeta omului de succes" a fost introdusă de entităţi definite adesea prin sintagma „mari corporaţii". Să ne înţelegem, însă. Aici nu-i vorba despre afaceri, management, analize de piaţă, în sensul de bază al acestor termeni. În fapt, este vorba despre impostură şi negarea evidenţei. Exact cum se întâmpla până în urmă cu două decenii. Doar ambalajul diferă.

Promotorii comunismului întors pe dos, atleţii proletcultismului de tip nou pretind că au „stil". Ei sunt vieţuitoarele care născocesc „trenduri", care asmut masele mononeuronale spre „clubbing" şi „shopping", care îndeamnă la trăirea clipei, la sfidarea trecutului şi la ignorarea viitorului.

„Marii corporatişti" ai momentului îşi justifică propriile neputinţe prin lipsurile altora, prin degradarea morală şi intelectuală la care contribuie cu sârg. La ei contează întotdeauna aparenţele. Pentru a le fi pe plac, trebuie să arăţi aşa cum nu eşti, să te ajustezi, să te potriveşti şablonului. „Alinierea la trend" este ordinul de zi „pe unitate" - citim aceleaşi cărţi (stupide), vedem aceleaşi filme, folosim aceleaşi expresii englezeşti, ne îmbrăcăm „office" de luni până joi şi „casual" vineri.

Ei au vizibilitate mai ales acolo unde societatea este neaşezată, acolo unde oamenii sunt în căutări cauzate de lungi perioade de oprimare. Ei frâng pe genunchi coloane vertebrale şi nivelează circumvoluţiuni.

„Marii corporatişti" n-au ne