Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centrală termică nouă la Spitalul Judeţean

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 17 iunie 2011 ·

La Spitalul 700, cea de-a doua locaţie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, apa caldă a fost o problemă care nu îşi găsea rezolvarea din cauza lipsei banilor. De câţiva ani, bolnavii internaţi aici primeau apă caldă la program şi uneori nici atunci. Centrala termică a unităţii medicale era foarte veche, nu făcea faţă tuturor cerinţelor, conducerea spitalului neavând bani să o înlocuiască. În urmă cu puţin timp, Consiliul Judeţean Gorj a primit de la Primăria Târgu Cărbuneşti o centrală nouă de cartier: patru cazane şi restul instalaţiilor au fost donate de edilul din Cărbuneşti. „Conducerea CJ Gorj, ştiind ce probleme avem noi cu vechea centrală, ne-a dat nouă cazanele şi aşa vom avea o centrală nouă la Spitalul 700. Am economisit banii aşa, oricum nu ne permiteam", a declarat Constantin Pălivan, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu. Vechea centrală, demolată La sfârşitul lunii iunie, muncitorii vor începe demolarea vechii centrale şi pregătirea terenului pentru montarea celor patru cazane noi primite de la CJ Gorj. Inginerul Cristi Toma, angajat al Spitalului Judeţean Târgu Jiu, şi cel care se ocupă de buna funcţionare a centralei termice a unităţii medicale, a declarat că până pe 15 septembrie noua centrală va fi funcţională, iar pacienţii vor avea apă caldă nonstop. „Apa caldă era la program din cauză că nu făcea faţă centrala. De acum înainte, datorită noilor cazane, va fi nonstop. De noua centrală vor beneficia şi cei din Policlinică, Ambulanţă, Centrul de Transfuzii Sangvine. Va fi mult mai bine. Prin faptul că am primit centrala şi cazanele de la CJ Gorj, am economisit mulţi bani. Spitalul trăieşte din ceea ce produce şi nu îşi putea permite această investiţie. Acum vom avea de achitat doar manopera, muncitorii. Vom angaja o firmă autorizată care va monta centrala", a spus inginerul Cristi Toma. Panouri solare,

apă caldă

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 41 minute
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 3 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 3 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Sorin Grindeanu: „Programul Rabla trebuie RELUAT. Stimulează producția autohtonă de automobile”

Gandul acum o ora
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, a precizat marți seară, la Antena 1, că Programul Rabla trebuie reluat. „Azi (marți, 15 iulie-n.r.) am primit o informare legată de Programul Rabla. E de vreo 120 de mil

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 6 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vremea

București
acum

25°
mie.

19°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

23°
mie.

19°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°