Ion Iliescu o să moară în patul său şi va fi omagiat ca un mare politician.

A devenit o tradiţie ca în fiecare an, la mijlocul lunii iunie, presa să pomenească ceva despre Mineriada care a „curăţat" Piaţa Universităţii de „golani". Unii îşi amintesc, alţii o ignoră, mulţi o trec la fapt divers. Nimic nou. Aceleaşi amintiri apăsătoare şi imagini de o violenţă feroce, aceleaşi victime, niciun vinovat.

La 21 de ani de la Mineriadă, cuvintele de mulţumire ale lui Ion Iliescu adresate minerilor strânşi la Romexpo sună înspăimântător: „Cu ajutorul dumneavoastră au fost descoperite în subsolul clădirii PNŢ-ului depozite de sticle incendiare, de droguri, de seringi cu care au injectat droguri unora dintre cei care stăteau în Piaţa Universităţii". Înspăimântătoare minciuni, odioasă manipulare. Tot Ion Iliescu, cu alte minciuni: „În subsolul clădirii Universităţii s-au descoperit arme, 22 de puşti Jeco şi saci cu prafuri euforizante pe care probabil că le-au tot folosit în această perioadă".

La 21 de ani de la aceste minciuni ordinare, Ion Iliescu n-a păţit nimic din ceea ce merita. Justiţia i-a îngropat dosarul Mineriadei, românii nu ştiu ce s-a întâmplat în 13-15 iunie, totul este ţinut în ceaţă. În toţi aceşti ani, Ion Iliescu n-a avut vreun moment de iluminare de genul: m-am înşelat, am fost greşit informat, îmi cer scuze! Dimpotrivă, o ţine pe-a lui, cu „actele rebele şi agresive împotriva instituţiilor statului", până la moarte.

Ion Iliescu o să moară în patul său şi va fi plâns şi omagiat ca un mare politician, poate cel mai mare din ultimii 20 de ani, jelit la ore de maximă audienţă ca un bun creştin. (Televiziunile noastre îşi vor face treaba.) Îl vor omagia „tovarăşii de drum", foştii securişti, foştii activişti de partid (mai ales activiştii) şi progeniturile lor. Pentru că fără „contribuţia" sa, toţi aceşti profitori n-ar fi reuşit să p