În pagina 2 [a numărului 1/1961] apare probabil una dintre primele cronici aplicate la volumul lui Nichita Stănescu, „Sensul iubirii”, semnată de Paul Georgescu. (...) Cronica este aparent una negativă, pentru că Paul Georgescu îi reproşează poetului a nu fi reuşit să fie un adevărat poet comunist (...). La o privire mai atentă însă, se poate observa că Paul Georgescu insistă asupra sintagmei „poet reprezentativ pentru generaţia sa”, pe care o repetă de cîteva ori în diverse formule de-a lungul articolului. De asemenea, reia ideea conform căreia „aceste lipsuri nu sînt numai ale lui Nichita Stănescu”, poate pentru a-l deculpabiliza pe poetul care era cel mai adesea dat ca exemplu negativ de reacţionarii poeziei, aceia care se temeau de înnoirile artei sau poate pentru a sublinia, într-o retorică paradoxală, dar freceventă în epocă, că asistăm la schimbări poetice care nu sînt doar ale unui autor, nu sînt un caz izolat etc. Poate părea exagerată o asemenea interpretare a cronicii lui Paul Georgescu, dar cred că ea ar putea fi îndreptăţită de constatarea că nivelul analitic al textului nu se ridică la înălţimea obişnuită a articolelor lui Paul Georgescu, că are un aer simplificator care poate indica o intenţie posibil ironică, mai ales din partea unui critic care, în repetate rînduri în ultimul timp, se arătase ferm de partea înnoirilor poetice de tip modernist, de partea cosmopolitismului şi a deschiderii. A vorbi acum despre „bogata viaţă sufletească” a eroului comunist care nu se regăseşte în poezia poetului tînăr poate cel mai reprezentativ tocmai pentru înnoirile poetice ale momentului, e paradoxal. Sau poate doar semnificativ pentru complicatele jocuri retorice ale criticii anului 1961.

În pagina 2 [a numărului 1/1961] apare probabil una dintre primele cronici aplicate la volumul lui Nichita Stănescu, „Sensul iubirii”, semnată de Paul Georgescu. (...) Cron