Figurile se căznesc să apară din întuneric. Călugărul spre care se îndreaptă o pulbere de lumină lunară...
Singura figură fiinţă frumoasă... o fată citind aproape adormită pe o carte...
Un reporter al epocii sale care va fi înţeles câteva secole mai târziu...
Ţapul cu coarnele împodobite cu ramuri verzi.
Luna în scădere, prielnică ritualurilor. Înconjurat de femei tinere şi bătrâne...
Una, tânără, îi întinde copilul pentru a-l binecuvânta, pe care Ţapul îl atinge în joacă parcă doar cu laba strângă...
Alta, bătrână, îşi întinde spre el capul ca o hârcă.
Totul este gris, negru, cărămiziu...
Paroxismul existenţei, la Goya, până la desfigurarea umană şi apariţia Urâţeniei.
Urâţenie nu compusă – o urâţenie transcendentală, arhetipală, ideală...
Oroare. Plutonul de execuţie francez ţintind, povârnit, în elanul mişcării, al tragerii – cei împuşcaţi azvârlindu-şi cu toţii braţele în sus, – parcă îi auzi zbierând.
Apoi soldaţii francezi ai invadatorului Napoleon tăiaţi în două cu fierăstrăul...
Nicăieri, oroarea nu-i mai mare.
*
* *
La Madrid, în Spania acestui reporter al Urâtului, încă ascuns, îmi aduc aminte să fi citit într-un muzeu parcă...
Sau într-o epistolă a vremii...
Cuvintele acestea în loc de salut, ori de rămas bun, ori de binecuvântare:
CU SCÂRBA ŞI NECESITATE... (Lumii totalitare...)
E cum ar saluta ridicând braţul stâng.../ Marele Ţap...
Figurile se căznesc să apară din întuneric. Călugărul spre care se îndreaptă o pulbere de lumină lunară...
Singura figură fiinţă frumoasă... o fată citind aproape adormită pe o carte...
Un reporter al epocii sale care va fi înţeles câteva secole mai târziu...
Ţapul cu coarnele împodobite cu ramuri verzi.
Luna în scădere, prielnică ritualurilor. Înconjurat de fem
