Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu e nevoie de volume pentru o creştere de-o vară

Publicat in Curierul, vineri 17 iunie 2011 ·

Gabriel Aldea (Intercapital) spune că, după supravânzarea recentă, Bursa îşi poate reveni chiar şi în condiţii de ichiditate scăzută

"Vara ar putea să reprezinte un punct de plecare pentru o mişcare ascendentă"

Cristian Tudorescu (Explore Asset Management): Ar trebui să asistăm cel puţin la o evoluţie laterală sau la una pozitivă în perioada următoare

Ieri am consemnat la Bursa de Valori Bucureşti o şedinţă de scăderi, pe fondul unei lichidităţi a pieţei regular de 33,33 milioane lei. Indicii de la BVB au copiat tendinţa principalelor pieţe europene, staţionând în teritoriu negativ pe parcursul întregii zile. La final, indicele BET, al titlurilor blue-chip, a coborât cu 1,06% sub referinţă, până la nivelul de 5.534,50 puncte, în timp ce indicele compozit BET-C a pierdut 1,21%. Indicele financiar BET-FI a suferit un recul ceva mai important (-2,14%), până la valoarea de 22.561,90 puncte.

"Tendinţa este de scădere, iar la finalul lunii mai am consemnat minimele pe acţiunile SIF, aşa cum s-a întâmplat şi anul trecut", a declarat pentru Curierul Naţional Gabriel Aldea, şef departament Front Office la SSIF Intercapital Invest, subliniind că parcursul negativ a fost accentuat de îngrijorările din pieţele internaţionale legate de datoriile suverane ale Greciei, dar şi de întârzierea unei rezoluţii asupra majorării plafonului de îndatorare al SUA. Aldea se aşteaptă la o retestare a minimelor în cursul acestei luni, însă aceasta ar trebui să fie urmată de un parcurs crescător. "Vara ar putea să reprezinte un punct de plecare pentru o mişcare ascendentă", a spus brokerul adăugând că aceasta nu trebuie să fie însoţită de volume consistente. "Lichiditatea cred că va fi scăzută în perioada de vară", a zis Aldea.

Cristian Tudorescu, director Explore Asset Management, afirmă, la rândul său, că după declinul de 10% al indicelui BET din luna mai, n

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Turcia a învins Austria, scor 2-1, şi s-a calificat în sferturi / Programul complet al sferturilor

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Turciei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Austriei, în optimile Euro 2024. Turcia va înfrunta echipa Ţărilor de Jos în sferturile competiţiei. Turcia a deschis scorul în secunda 57, Merih Demiral reuşi

UPDATE - Giurgiu: Trei morţi şi cinci răniţi, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6 / Cinci răniţi, transportaţi la spitale din Bucureşti - FOTO

News.ro acum 3 ore
Trei persoane au murit şi cinci au fost rănite, marţi seară, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6. Cinci răniţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 38 de ani, au fost transportaţi la spitale din Bucureşti. UPDAT

Edi Iordanescu, după înfrângerea cu Olanda: „Plecăm cu capul sus, dar cu sufletul frânt”

HotNews acum 4 ore
Edi Iordănescu, selecționerul echipei naționale a României, a spus, la finalul meciului din optimi România – Olanda (0-3), că este mândru de băieții pe care îi antrenează și și-a cerut scuze suporterilor români. „N-am reușit să ne ridicăm la nivelul

Tenis: Iga Swiatek a trecut în turul secund la Wimbledon, reuşind a 20-a victorie consecutivă

News.ro acum 3 ore
Liderul mondial WTA, Iga Swiatek, s-a calificat marţi în turul secund al turneului de tenis feminin de la Wimbledon. Poloneza Iga Swiatek a înfruntat-o în primul tur de la Wimbeldon pe jucătoarea americană Sofia Kenin, locul 49 WTA. Numărul 1 mondia

Sentinţa lui Trump în procesul penal ”Stormy Daniels” de la New York, amânată la 18 septembrie

News.ro acum 2 ore
Sentinţa procesului penal al lui Donald Trump cu privire la plăţi ascunse către actriţa porno Stormy Daniels, prevăzută peste nouă zile, a fost amânată la 18 septembrie - un prim efect concret al hotărârii Curţii Supreme care a extins luni imunitate

Reacția deputatului Dan Vîlceanu, după ce a fost pus sub urmărire pentru agresarea lui Florin Roman: Lucrurile puteau fi rezolvate altfel

HotNews acum 12 ore
Deputatul Dan Vîlceanu, pe numele căruia Parchetul a anunțat marți că a început urmărirea penală în urma altercaţiei cu liberalul Florin Roman, în plenul Camerei Deputaţilor, spune că l-a sunat pe colegul său, ulterior, şi i-a spus că îi este ruşine

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Risc de incendii şi restricţii de circulaţie

Mediafax acum 7 ore
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Macedonia de Nord că în perioada 1 iulie – 31 august 2024 se prognozează vreme caniculară, cu temperaturi peste normalul perioadei de vară, cres

Un prim reprezentant democrat îi cere lui Biden să se retragă din cursa de la Casa Albă. ”Nu trebuie să ne livreze lui Trump”

News.ro acum 5 ore
Un prim parlamentar democrat, reprezentantul Lloyd Doggett din Texas, îi cere marţi preşedintelui Joe Biden să se retragă din cursa la fotoliul de la Casa Albă, citând între altele performanţa catastrofală a acestuia din dezbaterea de joi cu Donald

Cushman & Wakefield Echinox: Românii au cheltuit anul trecut 36 miliarde de euro în marile reţele de retail, cu 11% mai mult decât în 2022

News.ro acum 9 ore
Românii au cheltuit anul trecut 36 miliarde de euro în marile reţele de retail, cu 11% mai mult decât în 2022, iar peste 60% din cheltuieli au fost în supermarketuri şi hipermarketuri, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanţă imobili

Alertă de bombă pe Aeroportul din Chișinău. Sute de pasageri au fost evacuați. Cursa Tarom spre București, afectată

Ziare.com acum 7 ore
A fost alertă de bombă, marți, 2 iulie, pe Aeroportul Chişinău, zona fiind evacuată, pentru intervenţia echipajelor specializate. După verificări, s-a constatat că alerta a fost falsă, călătorii fiind îmbarcaţi. Între cei afectaţi au fost și pasager

Vremea

București
acum

20°
mie.

19°/25°
joi

16°/28°
vin.

18°/30°
sâm.

21°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

14°/23°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

20°/27°
joi

18°/27°
vin.

20°/29°
sâm.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/15°
joi

13°/22°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

16°
mie.

15°/24°
joi

13°/26°
vin.

16°/29°
sâm.

16°/34°