La aproape un an de la moartea “fetei cu părul de foc”, fanii artistei nu-şi găsesc pacea. La iniţiativa preşedintelui fan clubului din Giurgiu, mai mulţi tineri din diferite oraşe din ţară au semnat o scrisoare deschisă destinată preşedintelui Tribunalului Bucureşti prin care cer redeschiderea anchetei. Fanii cântăreţei nu acceptă varianta sinuciderii.
Verdictul dat de anchetatori, potrivit căruia cântăreaţa Mădălina Manole şi-ar fi pus capăt zilelor nu este unul care să-i liniştească pe fanii artistei. Aceştia cer redeschiderea dosarului şi pentru acest lucru au redactat chiar şi o scrisoare deschisă, la iniţiativa lui Marian Zgorobete, preşedintele fan clubului Mădălina Manole din Giurgiu. Documentul este adresat ministrului justiţiei şi preşedintelui Tribunalului Bucureşti.
"Vrem să ştim de ce a murit idolul nostru şi al milioanelor de oameni - Mădălina Manole. Nu credem în verdictul ”sinucidere”. Nu putem înţelege cum ar putea o femeie puternică, o perfecţionistă, mamă a unui superb copil (pe care ştie toată lumea cât şi l-a dorit şi câte sacrificii a făcut să-l aducă pe lume) să aleagă să facă acest gest. Noi, fanii artistei din toată ţara şi din străinătate, suntem împotriva acestui verdict neadevărat (considerăm noi)", aşa îşi încep scrisoarea fanii artistei.
Ce-i pune pe gânduri ?
“Nu s-a făcut o amprentare corectă la faţa locului. Nu s-au căutat şi ridicat din casă eventuale înscrisuri. Nu au fost ridicate eventuale mijloace electronice prin care ar fi putut comunica sau lăsa ceva scris (computere, telefoane mobile etc). Nu s-a stabilit dacă era posibilă ingerarea, în mod voluntar, a acelei substanţe în raport de gradul de toxicitate asupra organismului uman - întrebarea noastră este una logică: dacă, ştiinţific,un mililitru de substanţă este fatal pentru om, cum de s-a găsit o cantitate mai mare de 200 mililitri în corpul artis