Via ”Rețeaua literară” am aflat de schimbul de ”epistole” între Filiala Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România (USR) și poetul Adrian Suciu, membru al acestei filiale. În urma unui text, mai mult decât polemic al lui Adrian Suciu, care îl vizează direct, în mod special pe președintele USR, Nicolae Manolescu, dar, colateral și pe Mircea Cărtărescu, conducerea USR Sibiu îi solicită, nici mai mult, nici mai puțin demisia lui Adrian Suciu.
Solictarea (pe care o puteți citi mai jos, alături de răspunsul lui Adrian Suciu, m-a lăsat perplex. Să fim înțeleși, departe de mine de a fi de acord cu multe dintre afirmațiile făcute de Adi Suciu în textul ”Fariseul Manolescu și sfertautorii”, și cu atât mai puțin cu tonul articolului. De aici, însă, până la excludere pentru ”delict de opinie” e o cale lungă.
Nu pot fi de acord cu Adi, când îi reproșează lui Mircea Cărtărescu promovarea excesivă pe care i-o fac diferite instituții publice și o castă închisă a criticilor. Dacă e ceva de reproșat e faptul că alți autori nu se bucură de o susținere măcar asemănătoare. Iar pentru eventaualele scame pe care se închesuie să le scuture de pe tricoul lui Mircea Cărtărescu, nu e Cărtărescu cel vinovat, ci ”scărmănătorii”. Dar direcția corectă nu e de a trage înapoi în marea masă a scribilor limbii române (mai mult sau mai puțin de ocazie) a unui autor care a reușit să se individualizeze, ci de a scoate cât mai multe vârfuri din această masă. Iar exemplul oferit de Adi Suciu, cel al lui Ion Mureșan e chiar cel mai nimerit. Nu îmi e frică să afirm, cu riscul oricăror supărări, că volumul ”Alcool” e cea mai bună carte de poezie apărută după 1990 în România.
De asemenea, dincolo de ton, o parte din reproșurile lui Adi Suciu la adresa lui Nicolae Manolescu sunt întemeiate. Și în special unul: încă de la primul mandat, Nicolae Manolescu și-a asumat ca unul dintre obiective să
