Dupa "Ispasire"/"Atonement", britanicul Joe Wright schimba complet registrul si o plaseaza pe formidabila adolescenta Saoirse Ronan in fruntea unui thriller care ne saboteaza pas cu pas asteptarile. Pe scurt, e altfel de cum ne-am astepta. E special - si e foarte bun.
Nu imi vine sa deconspir mai nimic. "Hanna" nu merita spoilere pentru ca isi respecta spectatorii. Ar fi si pacat sa ii decorticam dintr-o miscare coloana vertebrala si sa v-o aruncam din farfurie.
Spre deosebire de thriller-urile de actiune americane unde suntem lamuriti din start ce si cum, aici e nevoie de timp pana cand povestea sa se desfasoare in fata noastra. Chiar daca, intinsa ca un covor, ea releva niste mici imperfectiuni, modelul e atat de savant si atat de deosebit de mocheta cu care am fost obisnuiti incat le trecem cu vederea.
Filmul se deschide cu niste imagini care ne fac sa ne ducem cu gandul mai mult la un succes european gen "Noi albinoi" decat la un thriller de actiune american.
Intr-o zona nelocalizata geografic sau temporar (ar putea fi nordul Europei, Siberia sau Alaska; ar putea fi zilele noastre sau anii '40), o fata (interpretata de Saoirse Ronan) isi petrece zilele straduindu-se, sub ochiul ager al tatalui sau (Eric Bana barbos si cu o expresie aproape christica) sa devina un luptator desavarsit.
Asta presupune nu doar sa stie a manui toate armele, dar si sa cunoasca limbi straine precum si anume informatii care i-ar folosi ca, intr-o anume tara straina (Germania), sa se ascunda sub o identitate falsa.
Scenaristii David Farr si Seth Lochhead infasoara fiecare element al povestii in multa ata si nu vor sa ii prindem repede capatul. Metoda lor si a intregii echipe e, parca, aceea de a evita in permanenta caile batatorite. (Suntem supusi antrenamentului la care Hanna e supusa de tatal ei, acela de
