Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au "fugit" în seria a II-a pentru a promova mai uşor în Liga I

Publicat in Pro Sport, vineri 17 iunie 2011 ·

În sezonul 2010-2011 Petrolul nu a avut alt gând decât revenireaîn Liga I, după o perioadă tulbure în viaţa clubului, care nu a maiactivat în primul eşalon din 2004.

Primul pas a fost schimbarea manageriatului, acum doi ani, cândacţionarii Liviu Luca, Florin Bercea şi actualul observator al LPF,Eduard Alexandru, au fost de acord să "predea" manageriatul echipeiautorităţilor locale ploieştene. Cu un buget asigurat de cătrePrimărie, stabil, de peste 1 milion de euro pe sezon, manageriatchiar de antrenorul Valeriu Răchită, Petrolul a ratat promovareaanul trecut, apoi, din a doua încercare, în acest an şi-a atinsscopul: Liga I.

S-autemut de Ceahlăul şi Chiajna

Pentru asta, ploieştenii au făcut, cu intervenţii la FRF,"pasul" spre seria "Vest" a ligii a II-a, temându-se de concurenţacu Ceahlăul şi Chiajna. Traseul echipei, în acest campionat a fostunul care a asigurat promovarea, pentru care au fost "mici emoţii",până la final, dar care s-a terminat cu "happy-end". Revenirea înLiga I a fost aplaudată de mii de ploieşteni, Petrolul fiind unadintre echipele-reper din punctul de vedere al spectatorilorprezenţi la meciuri, chiar dacă echipa a jucat "în exil", laStrejnic. Meci de meci, Petrolul avea cel puţin 3.000 de spectatorila jocurile de acasă.

Răchită adat afară 13 jucători!

Greul promovării a fost dus de "veteranii" ex-stelişti,Pompiliul Stoica, Florentin Dumitru şi Opriţa, toţi trăind o a douatinereţe, secondaţi de mai tinerii Benga şi Cârjă. Odată cupromovarea, Răchită a început o restructurare masivă a lotului,unde s-a renunţat deja la 13 jucători, alţi câţiva având situaţiacontractuală incertă.

18victorii a obţinut Petrolul sezonul trecut, cele mai multedintre echipele din seria a II-a

În sezonul 2010-2011 Petrolul nu a avut alt gând decât revenireaîn Liga I, după o perioadă tulbure în viaţa clubului, care nu a maia

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 19 minute
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum 58 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 9 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru săptămâna 14 - 20 iulie 2025. Este multă forfotă în plan profesional la începutul săptămânii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 30 minute
Berbec În primele zile ale perioadei analizate ai nevoie de odihnă, retragere din forfota cotidiană și meditație interioară. Rezervă momente numai pentru tine și sufletul tău, lăsând deoparte grijile. Este o perioadă tensionată, cu suișuri și coborâ

Trump va trimite rachete Patriot în Ucraina. „Putin vorbește frumos, iar seara bombardează”

Adevarul acum 16 minute
Președintele american Donald Trump și-a anunțat intenția de a trimite sisteme de apărare aeriană Patriot în Ucraina, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra teritoriului ucrainean.

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

Ministrul Mediului trage un semnal de alarmă. Peste 100.000 de hectare s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertifice

Adevarul acum 11 ore
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, trage un semnal de alarmă asupra „problemei grave de mediu” cu care se confruntă România, și anume peste 100.000 de hectare care s-au transformat în deșert sau urmează să se deșertice.

VIDEO Chelsea, campioana lumii: Victorie surprinzătoare cu PSG în finala CM al Cluburilor

G4Media acum 16 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Chelsea este campioana lumii, titlu cucerit după ce a câștigat categoric, scor 3-0, finala Campionatului Mondial al Cluburilor disputată împotriva lui PSG. Porniți ca favoriți, francezii s-au văzut c

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 11 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°