Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiect: Educaţie universitară pentru persoanele cu dizabilităţi

Publicat in Adevarul, vineri 17 iunie 2011 · ·

Universitatea Valahia din Târgovişte este, alături de ale două instituţii de învăţământ superior din România, partener în programul-pilot lansat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării privind creşterea accesului şanselor persoanelor cu dizabilităţi de a urma o facultate.

Prin proiectul lansat astăzi la Târgovişte elevii de liceu din clasele terminale şi studenţii cu dizabilităţi primesc o şansă în plus, fiindcă vor beneficia de mentorat educaţional, instruire în utilizarea platformei e-Learning, scutirea de la plata taxei de admitere şi reducerea cu 50% a taxei de cămin, precum şi de burse, în cazul persoanelor cu dificultăţi financiare. Programul este conceput pentru asistarea a 300 de persoane cu dizabilităţi.

„Universitatea Valahia din Târgovişte este permanent dispusă să ajute tinerii cu dizabilităţi, chiar şi în afara acestui proiect. Vom rămâne partenerii lor permanent, chiar dacă nu vom mai avea fonduri europene. Toate facultăţile din cadrul Universităţii Valahia au fost dispuse să primească în rândurile lor tineri cu dizabilităţi”, a spus prof. univ. dr. Ion Cucui, rectorul Universităţii Valahia din Târgovişte, la lansarea proiectului "Educaţie universitară pentru persoane cu dizabilităţi".

Facilităţile oferite implică programe de învăţare adaptate, mentori special pregătiţi, burse acordate de minister, scutirea de la plata taxei de admitere, instrumente IT dedicate şi reducerea cu 50% a taxei de cămin.

"Ne dorim să ajutăm cu cât mai multe facilităţi studenţii care se înscriu în acest proiect special pentru a demonstra faptul că poţi avea o viaţă normală chiar şi atunci când te confrunţi cu anumite dizabilităţi", a precizat prof. univ. dr. Dorina Tănăsescu, reprezentant al Universităţii Valahia.

La rândul său, Andrei Linu, manager de proiect, a apreciat că este vorba despre o activitate unică pentru mediul un

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 4 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 4 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 11 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 4 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

23°
mar.

23°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

20°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/39°
vin.

22°/38°