Dominique Strauss-Kahn, acuzat de crime sexuale de o cameristă a unui hotel din New York, a invocat imunitatea diplomatică în momentul arestării sale pe aeroportul John Fitzgerald Kennedy /JFK/, potrivit unui raport detaliat publicat joi de procurorul din Manhattan, informează AFP şi Reuters.
Acest raport de şapte pagini dezvăluie unele conversaţii avute de Dominique Strauss-Kahn, mai ales cu poliţia, din momentul în care el a telefonat la hotelul Sofitel dintr-un avion ce pleca la Paris pentru a cere un telefon mobil pe care l-a uitat şi până în seara de 15 mai, în momentul când a cerut un sandviş în comisariatul unde era audiat.
Potrivit transcrierii acestor dialoguri, la 14 mai în jurul orei 17.00 locale /21.00 GMT/, la postul de poliţie de pe aeroportul JFK din New York, Strauss-Kahn, debarcat dintr-un zbor pentru Paris, a discutat cu doi agenţi.
El i-a întrebat dacă 'sunt necesare' cătuşele ce i s-au pus.
'Da, sunt', i-a răspuns un agent, pe numele Maharaj.
Strauss-Kahn a răspuns: 'Am imunitate diplomatică' şi a precizat că documentele doveditoare se găsesc 'într-un al doilea paşaport'.
Puţin mai târziu, la comisariat, un agent i-a spus lui Strauss-Kahn: 'În această ţară, aveţi dreptul /la un avocat/ dacă doriţi, eu nu ştiu dacă aveţi vreun statut diplomatic'.
Strauss-Kahn i-a răspuns: 'Nu, nu, nu, eu nu încerc să mă folosesc de acest lucru, vreau doar să ştiu dacă am nevoie de un avocat'. Răspunsul poliţistului a fost: 'Dumneavoastră decideţi'.
SURSA: Agerpres