Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Măcel cu arma din dotare

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 17 iunie 2011 ·

Cazul de la Oradea, unde un poliţist şi-a împuşcat părinţii apoi a încercat să se sinucidă, ridică mari semne de întrebare asupara modului în care organele de ordine trec testele psihologice. Sursa: BIHOREANUL

Lipsa psihologilor din unităţile de poliţie şi testările amănunţite în rândul celor cărora li se dă o armă pe mână duce la tragedii.

Mulţi dintre "mânuitorii" de arme mortale sunt cei care trebuie să asigure siguranţa noastră. Nu de puţine ori, însă, aceştia dovedesc o instabilitate psihică care conduce la tragedii.

Aşa s-a întâmplat la Oradea, ieri seară, când agentul Gabriel Venter, 31 de ani, şi-a executat părinţii cu şase focuri de armă şi s-a împuşcat.

Acesta lucrase, timp de opt ani, la Poliţia de Frontieră. În 2009 s-a transferat la Poliţia Oradea. El iubea o femeie măritată cu care dorea să se căsătorească. Părinţii săi se opuneau pentru că femeia avea un copil.

De două săptămâni, povestesc colegii săi, începuse să bea. Tânărul şi-a împuşcat mai întâi tatăl, care lucra ca agent de pază. Apoi a mers acasă la mama sa şi a împuşcat-o în piept. A ajuns în faţa blocului în care locuia femeia şi a strigat-o. Ea nu a coborât şi şi-a chemat soţul. Atunci, agentul s-a dus în maşină şi şi-a tras un glonte în cap. Medicii au spus că, aseară, intrase în moarte cerebrală şi urmau, cu acceptul surorii lui, să îi preleveze organele.

"Consilierea nu se face doar în birou"

Tragedia a avut loc la doi ani după ultima testare psihologică care îl declarase apt de muncă pe Venter. În contextul în care, în ultima vreme, tot mai mulţi poliţişti sau foşti poliţişti ucid cu sânge rece sau se sinucid cu arma din dotare, psihologii consideră că una dintre cauze este şi lipsa unei consilieri psihologice la locul de muncă.

Profesorul universitar dr. Tudorel Butoi susţine că poliţiştii nu ar t

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 51 minute
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum o ora
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 51 minute
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 49 minute
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Judecătorii CCR pot pierde indemnizația de 36.000 de euro de la finalul mandatului. Proiect depus la Senat de parlamentari ai puterii

HotNews acum 37 minute
Proiectul de lege depus la Senat de către parlamentari de la PNL și USR stabilește că judecătorii Curții Constituționale nu mai pot primi cei 180.000 de lei la final de mandat. Foștii judecători CCR pot beneficia acum de această sumă, drept „indemni

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Încă 30 de zile de arest pentru procurorul gălățean acuzat că a încercat să muşamalizeze dosarul unui preot acuzat de viol

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Judecătorii au prelungit cu 30 de zile măsura arestului preventiv în cazul procurorului gălăţean Nicolae Cuzi, acuzat că a încercat să muşamalizeze dosarul unui preot cercetat penal pentru viol asupr

Un bărbat a capturat doi urși pe care i-a ținut acasă, într-un grajd din județul Arad

Mediafax acum 50 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş au dispus luarea măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile împotriva inculpatului R.R.C. cercetat pentru vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiţ

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

16°/27°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°