Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banii de la sindicat, în buzunarul casierei

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 17 iunie 2011 ·

Cei 380 de membri ai Sindicatului RAADPFL Craiova au rămas fără banii pentru ajutor de deces, ajutoarele sociale, bonurile-cadou, sume care erau strânse din cotizaţiile lunare ale angajaţilor. Liderul de sindicat, Mircea Popescu, susţine că banii ar fi fost luaţi chiar de casiera Daniela Cojocaru, care şi-ar fi însuşit fără drept suma de 10.233 de lei.

„Eu i-am cerut pe 30 iunie 2010 un raport de gestiune. Ea mi-a spus că mai avem în cont 7.000 de lei şi la ea mai sunt 8.565 de lei. Dar, în realitate, când am verificat contul, mai aveam decât 64,90 de lei. Din acel moment ea a dispărut, fusese dată afară, şi nu am mai văzut-o. Am sunat-o de zeci de ori. Am depus o plângere penală la Parchet. Dosarul a ajuns la poliţie şi este înregistrat cu nr. 11.603/23.09.2010, iar acum este în curs de cercetare. Atât eu, cât şi cenzorii am dat declaraţii. De fiecare dată când o întreb, spune că o să dea banii înapoi. Nu neagă că a luat banii“, a susţinut Mircea Popescu, liderul sindicatului RAADPFL Craiova.

Acesta spune că a cerut o expertiză pentru a vedea dacă şi în anii 2008 şi 2009 casiera a luat din cotizaţiile angajaţilor, deoarece ea era singura care avea drept de semnătură pentru depunerea şi ridicarea banilor din bancă. Unii colegi susţin că şi ei au fost păgubiţi de Daniela Cojocaru, pentru că i-au împrumutat diferite sume de bani pe care aceasta nu i-a mai restituit. „De la mine a împrumutat câteva sute de lei. Ba că este ea bolnavă, ba că este soţul, tot felul de pretexte. Ea lăsa să se înţeleagă că este protejată de conducere şi aşa ne-a dus de nas. Alţii au girat-o. Ne-a furat şi banii din cotizaţii. Eu vreau să mă retrag“, a spus un angajat al RAADPFL Craiova.

Banii s-au pierdut pe drum

Cum a fost posibilă această fraudă? Sumele care reprezintă cotizaţia la sindicat (1% din salariu) se opresc pe statul de plată şi rămân în conturile

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 3 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 11 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Emisiunile zilei luni, 14 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 4 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 6 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 11 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Vremea

București
acum

25°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

21°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°