Lucrez la o carte al cărei proiect îl am în minte încă din timpul studenţiei. O carte cu titlul Cum e să fii femeie.

Când am fost în China, cu un grup de scriitori, n-am înţeles nimic despre chinezi, deşi înainte de călătorie am citit mii de pagini despre ei. La fel, ajuns pe planeta Marte, n-am înţeles nimic despre marţieni, cu toate că aveam bibliografia făcută. Aceste eşecuri ale inteligenţei mi s-au părut însă mai puţin dureroase şi mai uşor de acceptat decât incapacitatea de a înţelege cum e să fii femeie.

Le-am studiat ani la rând pe aceste fiinţe graţioase, fără să fiu nevoit să călătoresc mii sau milioane de kilometri ca să ajung până la ele. S-au aflat mereu în preajma mea, iar unele chiar m-au îndemnat să le cunosc, dispuse să-mi dezvăluie tot ce au mai ascuns. Şi am şi citit cărţi serioase referitoare la ele, de la Anna Karenina de Lev Tolstoi până la Orlando de Virginia Woolf. Dar în zadar. Ultima mea speranţă a rămas să fac o carte de convorbiri cu o femeie, în care să o întreb exact ce doresc să aflu. E o cale directă şi eficientă, americănească, de satisfacere a curiozităţ ii, dar de unde să iau o femeie care să îndeplinească toate condiţiile necesare?

Partenera mea de dialog ar fi trebuit să fie:

1. frumoasă (ca să nu aibă complexe de inferioritate şi să nu judece condiţia de femeie din afara ei);

2. inteligentă (ca să se poată înţelege pe ea însăşi şi ca să poată înţelege ceea ce vreau eu să înţeleg);

3. dezinhibată şi lipsită de prejudecăţi (ca să-mi spună adevărul, tot adevărul şi numai adevărul);

4. responsabilă (ca să o intereseze mai mult cauza cunoaşterii decât propria ei imagine);

5. înzestrată cu talent literar (ca să se exprime precis şi sugestiv);

6. blondă (ca să o pot ironiza pe tema asta şi să am autoritate asupra ei).

Am îmbătrânit căutând o asemenea parteneră. Multe scrii