Un singur lucru e cert: niciodată nu şi-ar fi dorit ori imaginat Gertrude Stein să rămînă în istorie drept autoarea acestei singure cărţi. O carte devenită faimoasă şi, mai ales, vandabilă (motiv pentru care Autobiografia lui Alice B. Toklas e singurul volum al lui Stein tradus în România, la aproape 80 de ani de la prima apariţie, în 1933) nu pentru numele celei care-a scris-o sau experimentalismul scriiturii (aparent accesibile, în ultimă instanţă), anticipînd postmodernismul, ci pentru numele celor despre care scrie: Picasso, Matisse, Apollinaire, Hemingway etc. Tablourile, cărţile, soţiile şi amantele lor din anii începutului de secol. La fel s-a întîmplat cu o serie de alte texte, de mai mici dimensiuni, ale lui Stein, eseurile-portret dedicate aceloraşi Picasso, Matisse, Apollinaire, Braque, care au atras atenţia şi asupra celorlalte astfel de word portraits (portrete din cuvinte), avînd în centru figuri mai puţin recognoscibile internaţional (ca Mabel Dodge, personaj recurent şi în Autobiografia…), şi, prin extensie, asupra tehnicii scriitoriceşti în care sînt create. Reputată a fi fost scrisă în şase săptămîni, cu clare intenţii ludice şi gîndită a fi populară, Autobiografia lui Alice B. Toklas e un roman cu personaje reale, făcînd bilanţul a 25 de ani de istorie a artei, de descoperiri, prietenii, cărţi scrise şi publicate sau nu, de înstrăinări şi reconcilieri. În centrul ei: povestea unei generaţii, care se prăbuşeşte în ea însăşi odată cu moartea în război a lui Apollinaire; doar întîmplător e o generaţie care a intrat în manuale.
Aşadar: o scriitoare – personalitate puternică şi influentă în timpul ei – semnează o autobiografie a propriei iubite (relaţie recunoscută, dar discretă; se prea poate ca Gertrude Stein să fi fost cea care a utilizat pentru prima dată cuvîntul gay cu referire la homosexualitate, într-un text publicat în 1922),