Chiar de dinainte să se acorde, Premiile USR pentru 2010 au fost privite cu mefienţă. Tensiunile generate de formula cu două jurii, unul pentru nominalizări, condus de Dan Cristea (Horia Gårbea, Antonio Patraş, Ovidiu Pecican, Vasile Spiridon şi Slavomir Gvozdenovici, pentru literatura în limba minorităţilor), şi altul responsabil cu decernarea premiilor (Al. Dobrescu, preşedinte, Andrei Terian, Paul Cernat, Mircea Bîrsilă şi Gellu Dorian), au creat o atmosferă încărcată, cu discuţii, contestări, comentarii şi intervenţii, cele mai multe dintre ele expuse fă-ţiş pe bloguri, dar nu numai. Absenţa de pe lista nominalizărilor a unor titluri asiduu recenzate şi comentate de critici, de-a lungul anului, a determinat juriul de premiere să trimită un comunicat de presă în care se delimita de selecţia primului juriu: „Cum nu se poate pronunţa înaintea datei de 8 iunie asupra calităţii îndoielnice a unor titluri incluse în lista de nominalizări, juriul îşi rezervă, totuşi, dreptul de a face publice cîteva exemple de volume care, în opinia sa unanimă, ar fi meritat cu prisosinţă să figureze în respectiva listă: Poezie: Traian T. Coşovei, Aerostate plîngînd; Radu Vancu, Sebastian în vis; Proză: O. Nimigean, Rădăcina de bucsau; Radu Pavel Gheo, Noapte bună, copii! Debut: M. Duţescu,şi toată bucuria acelor ani trişti; val chimic, umilirea animalelor“. Acestea fiind public spuse şi, în cazul criticilor Paul Cernat şi Andrei Terian, direct şi personal asumate prin două intervenţii semnate în numărul 22 al revistei România literară, ar fi o naivitate să crezi că la ceremonia de desemnare a premiilor au concurat cele mai senine intenţii şi cele mai dezinteresate aşteptări. A fost o încordare şi o dezorientare în toată sala, o curiozitate păstrată la stadiul de murmur şi o nervozitate tratată, cum se face, îndeobşte, cu aplauze şi cu surîsuri complice. Nicolae Manolescu, amfitri